Politic

BRAȘOV. CLAR, CSM Corona rămâne fără administrarea bazelor sportive! Alte puncte importante de pe ordinea de zi a CL din 13 noiembrie!

 

În data de 13 noiembrie, începând cu ora 12.00, va avea loc o ședință extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Brașov – videoconferință.

La ultimul punct de pe ordinea de zi, al 8-lea, este specificat: „Proiect de hotărâre privind încetarea aplicabilităţii H.C.L. nr. 349 din 30 iunie 2020.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov”. 

Astfel, așa cum primarul Allen Coliban a informat zilele trecute (SR BRAȘOV. Se va repara o nedreptate! În cel mai scurt timp posibil…), bazele sportive publice (Patinoarul „Olimpic”, Bazinul „Olimpic”, Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”, Stadionul „Carpați”, Stadionul „Metrom” și complexul din Parcul Tractorul) revin în administrarea Municipalității. 

Reamintim, la dorința fostului primar George Scripcaru, bazele sportive menționate au trecut, prin H.C.L. nr. 349 din 30 iunie 2020, în subordinea CSM Corona Brașov.

În continuare, rămâne de văzut cum va vota, poimâine, consilierul local George Scripcaru acest punct de pe ordinea de zi. De asemenea, așteptăm să vedem dacă Emilian Cernica va pleca din staff-ul de conducere al CSM Corona pentru a reveni, o dată cu bazele sportive, într-un departament din cadrul Primăriei Brașov.

Iată și celelalte puncte de pe ordinea de zi a ședinței CL din data de 13 noiembrie: 

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului Municipiului Braşov – noiembrie 2020.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului lunar al burselor şcolare şi al numărului de beneficiari, pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat din Municipiul Braşov, anul şcolar 2020 – 2021, semestrul I.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.

3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.

4. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor unităţii administrativ teritoriale Municipiul Braşov în Adunarea Generală a Asociaţilor de la S.C. RIAL S.R.L. Braşov.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.

5. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor unităţii administrativ teritoriale Municipiul Braşov în Adunarea Generală a Asociaţilor de la S.C. TETKRON S.R.L.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.

6. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor unităţii administrativ teritoriale Municipiul Braşov în Adunarea Generală a Acţionarilor de la S.C. RATBV S.A.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.

7. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în Consiliile de Administraţie ale Unităţilor de învăţământ Preuniversitar din Municipiul Braşov, pentru anul şcolar 2020 – 2021.
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.

Foto: echipa de fotbal CSM Corona, la un antrenament pe Stadionul „Tineretului”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare