Politic

BRAŞOV. Cinematograful Modern va fi modernizat şi transformat într-un centru cultural pentru copii până la sfârşitul anului

  • muncitori_3.jpg
 

Lucrările de reabilitare a fostului cinematograf Modern și transformarea lui în centru cultural destinat evenimentelor și activităților pentru copii se desfășoară conform graficului de lucrări, firma de construcții având chiar un ușor avans față de datele prevăzute în contract.

Potrivit informaţiilor prezentate de primarul George Scripcaru, acest imobil face parte dintr-un proiect mai amplu de readucere a fostelor cinematografe în viaţa culturală a oraşului, alături de cinematografele Patria, Astra și Popular.

„Este o investiţie importantă pentru noi, având în vedere că prin aceste lucrări vom transforma un spaţiu neutilizat atâţia ani într-un centru cultural dedicat mai ales copiilor. Mă bucur să constat că firma care execută lucrările de reabilitare nu doar că reușete să respecte graficul stabilit de noi, ci chiar este puțin în avans față de acesta. Deși termenul conform contractului este ianuarie 2020, reprezentanții firmei de construcții s-au angajat să își respecte promisiunea pe care mi-au făcut-o, aceea de a termina lucrările în acest an. După cum se lucrează, sunt încrezător că vom reuși să le oferim copiilor din Brașov un spațiu adecvat încă din luna decembrie. Din păcate, nu toți constructorii gândesc la fel, unul dintre exemplele negative fiind investiția de la Liceul de Informatică, unde firma care lucrează acolo deja plătește penalități de întârziere”, a declarat edilul braşovean.

La finalul lucrărilor de reabilitare a fostului cinematograf Modern, acest centru cultural va avea două săli, una cu o capacitate de 191 de locuri, iar cealaltă de 114 locuri. În cea de-a treia sală vor fi vestiarele pentru artiști.

„Investiţia este foarte mare, de aproximativ 5 milioane de lei. Tocmai de aceea am insistat ca principalii beneficiari să fie copiii. În afară de Teatrul Arlechino şi de câteva spectacole ale instituţiilor de cultură din subordinea Consiliului Local, copiii braşoveni nu au un spaţiu adecvat în care să se bucure de spectacole dedicate lor şi, mai ales, în care să se exprime artistic. Cei mai mici braşoveni merită un astfel de loc, cu toate dotările necesare unui act de cultură de acest gen”, a adăugat Scripcaru. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button