Politic

BRAŞOV. Cetăţenii sunt invitaţi să vină propuneri şi observaţii, pentru actualizarea PUG-ului

 

Primăria Municipiului Braşov, prin Direcţia Arhitect Şef, a demarat etapa de actualizare a documentaţiei Planului Urbanistic General (PUG) Braşov aprobat prin HCL 144/2011.

Potrivit arhitectului şef Marilena Manolache, în ultima perioadă s-a lucrat împreună cu reprezentanţii Băncii Mondiale la întocmirea caietului de sarcini pentru achiziţia lucrării complexe. 

„Cei de la Banca Mondială ne-au recomandat să stabilim o valoare acoperitoare a lucrării, astfel încât să fie atractivă pentru cei care ar fi interesaţi de achiziţie. În luna decembrie am avut o serie de întâlniri cu mai mulţi primari şi arhitecţi şefi din zona metropolitană, pentru că PUG Braşov trebuie să aibă la bază corelarea cu aceste localităţi limitrofe Braşovului, din punct de vedere al conectivităţii, accesibilităţii, compatibilităţii funcţionale”, a precizat sursa citată. 

Va mai fi o întâlnire de lucru în aceeaşi formulă şi în luna februarie, după care se va definitiva tema de proiectare şi se va elibera un nou certificat de urbanism, întrucât au apărut modificări legislative.

„După primul nostru anunţ că vom iniţia actualizarea PUG-ului, am adunat o serie de observaţii şi solicitări ale cetăţenilor are au avut propuneri sau au constatat anumite neconcordanţe în Planul actual. Aşteptăm în continuare propunerile cetăţenilor, în curând vom face public şi calendarul de consultare a populaţiei”, a precizat arhitectul şef din cadrul Primăriei Braşov.

Vechea documentaţie PUG care trebuie actualizată poate fi studiată pe site-ul Primăriei Braşov, iar observaţiile şi propunerile pot fi transmise în continuare la adresele de e-mail: gheorghe.neculoiu@brasovcity.ro sau adina.bratoveanu@brasovcity.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare