Politic

BRAŞOV. Ceremonii de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României

 

Prefectura Braşov, în parteneriat cu Garnizoana organizează activitățile prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României, în Anul Centenarului Marii Uniri.

Astfel, ceremonia militară și religioasă va începe, în ziua 1 Decembrie de la ora 10.30, cu întâmpinarea prefectului, însoțit de comandantul Garnizoanei Brașov. Locul desfășurării acestei activități este Bulevardul Eroilor, în zona Piața Tricolorului (Modarom). După prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă  al UM 01107 Brașov, fanfara militară și garda de onoare vor intepreta Imnul Național al României. Drapelul Național al României va fi adus la sol de către un parașutist lansat de la mare înălțime, după care va fi oficiat serviciul religios.

Defilarea personalului și a tehnicii va începe de la ora 10.50, pe traseul: giratoriu Livada Poștei – Teatrul Sică Alexandrescu. Detașamentul pe jos va fi format din comandant, drapele de luptă și gărzi ale UM 01107, UM 0391, UM 0416, precum și din 13 plutoane de câte 19 militari ale celor trei unități militare.

Detașamentul pe tehnică va fi format din 15 mijloace tehnice al Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, șapte ale Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, zece ale Inspectoratului de jandarmi Județean Brașov și ale Grupării Mobile de jandarmi „Burebista”, 12 ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov și șase mijloace tehnice ale Poliției Locale Brașov. Între defilări prezentarea tehnicii, aeronave ale Aeroclubului Teritorial Brașov vor survola locul desfășurării evenimentului.

Pe aleea pietonală dintre Parcul Nicolae Titulescu și Bulevardul Eroilor, între orele 10.00 și 12.00, instituțiile din MApN și MAI își vor prezenta dotările specifice: tehnică, armament sau echipamente esențiale.

La ora 19.15 este programată una dintre activitățile tradiționale ale Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”; retragerea cu torțe. Traseul detașamentului de onoare condus de un ofițer și compus din patru plutoane a câte 29 de militari va fi: Piața Unirii-Biserica Neagră-Strada Mureșenilor-Bulevardul Eroilor- Comandamentul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button