Politic

Brașov. Centru de excelență, pentru elevii superdotați

 

În aproximativ două luni vor fi terminate lucrările de igienizare a celor șase săli de clasă de la Colegiul Nicolae Titulescu, în care va funcționa Centrul Județean de Excelență în Educație. La acest centru, a explicat viceprimarul Brașovului, Adina Durbacă, vor fi pregătiți  copiii superdotați din clasele V-VIII, numărul anual estimat de elevi beneficiari ai pregătirii suplimentare  fiind de aproximativ 250. „Elevii vor face aici pregătire după orele de curs, la disciplinele matematică, limba română, chimie, biologie. În cazul celor care se vor pregăti la chimie, orele de laborator le vor efectua în spațiile Colegiului Național «Dr. Ioan Meșotă». Se va începe cu elevii de clasa a V-a din tot județul”,a  explicat Durbacă.

Profesorii vor primi 10 lei pe oră 

Reprezentanta municipalității a precizat că în perioada imediat următoare se va stabili sursa de finanțare pentru plata profesorilor: „Cadrele didactice care îi vor pregăti pe elevi vor primi 10 lei pe oră”, a mai spus viceprimarul. În schimb, la Universitatea „Transilvania”, unde funcționează un centru de excelență unde liceeni beneficiază de pregătire suplimentară la matematică, un profesor primește 100 de lei pe oră, ce e drept, finanțarea fiind asigurată de sponsori.

Centrul de Județean de Excelență în Educație de la Brașov a fost înființat în baza unui ordin al Ministrului Educației din 18 august 2015. „Obligația noastră în acest proiect era să asigurăm spațiul, urmând că și celelalte părți să contribuie, respectiv Consiliul Județean și Inspectoratul Școlar al Județului Brașov. Din punctul nostru de vedere, centrul poate funcționa după ce terminăm cu amenajarea spațiilor, însă cred că acesta va fi deschis în momentul în care se va rezolva problema finanțării”, a mai spus Durbacă.

Elevii din municipiul Brașov care vor urma pregătirea suplimenară la acest centru vor beneficia de facilitățile la transportul în comun acordate de municipalitate, iar cei care vin din alte localități din județ vor beneficia de facilitățile acordate prin Legea Educației Naționale. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare