BRAȘOV. „Catalogul electronic“, disponibil și în acest an pentru școli și licee, cu trei module noi
Școlile și liceele din Brașov au, pentru al doilea an la rând, un „catalog electronic“ cu toate instrumentele de management și raportare a situației școlare, prin continuarea proiectului „NoteInCatalog“. Aceasta este o platformă electronică mai largă, care, dincolo de faptul că permite părinților să aibă acces direct la notele copiilor lor și la situația prezenței acestora, le oferă și unităților școlare, inspectoratului școlar și primăriei instrumente de lucru pentru gestionarea unitară şi coerentă a învățământului din Brașov.
„Noi, primăria, vom avea raportări care să ne ajute în alocarea fondurilor pentru abonamentele gratuite ale elevilor, de exemplu, sau pentru burse și premii de excelență, ori pentru programul «Primul Ghiozdan», sau pentru alte situații care țin de managementul unităților de învățământ. Inspectoratul Școlar și instituțiile de învățământ vor avea de asemenea un instrument care să le ajute în statistici și planificări din domeniul lor de activitate. Contractul a fost deja semnat, este al doilea an în care acest program se desfășoară, au fost integrate și elemente noi și cred că va fi în continuare un instrument util, mai ales în contextul actual”, a declarat primarul George Scripcaru.
Contractul a fost semnat între Municipiul Braşov şi SC Royalbit SRL. Data intrării în vigoare a contractului este 1 septembrie, iar durata până pe 31 august 2021. Valoarea este de 130.000,00 lei fără TVA (154.700,00 lei cu TVA).
Aplicația va include trei module noi. Primul este o bibliotecă virtuală, care va permite profesorilor să adauge titluri și linkuri către titluri, iar elevilor să acceseze aceste informații. Modulul „Orar“ va permite profesorilor sau secretariatului să definească orarul la clase, care va putea fi vizualizat atât de elevi, cât și de părinți. Modulul de teme va permite profesorului să trimită o temă în format text, fișier sau fotografie și va permite elevului să trimită retur rezolvarea temei, de asemenea în format text, fișier sau foto. Modulul va permite profesorului și un sistem de notare a temelor primite.
Conform datelor oferite de Primărie, anul trecut, platforma a fost utilizată de 23 de unități școlare din Municipiul Brașov, totalizând 19.550 de elevi. Au fost conectați în aplicație 1.341 de profesori, și peste 10.400 de părinți, dintre care 9.275 prin intermediul aplicației mobile și 1.225 prin intermediul aplicației web.
Au fost înregistrate 542.363 de note, 184.726 absențe și 15.366 mesaje au ajuns la părinți.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.