BRAȘOV. Cât de harnici sunt parlamentarii noștri și pe ce loc au dus județul?!…
Acestea le-au stabilit autoarele celei de-a patra ediții a Indicelui agregat al Activității Parlamentare (IAP), realizate de Ana-Maria Ungheanu, absolventă a Masteratului de Relații Internaționale din cadrul Facultății de Științe Politice – Universitatea București, și de Ana-Maria Iatcu, absolventă a Masteratului de Economie Internațională și Afaceri Europene – Academia de Studii Economice București.
Pentru monitorizarea activității parlamentare a fost creat un indice cu ajutorul căruia este clasificată activitatea deputaților și senatorilor în actualul mandat, individual, dar și a grupurilor parlamentare. În această ediție, pentru prima dată, autoarele au introdus și clasamentul pe județe. IAP reprezintă un instrument de măsură a gradului de implicare și activitate politică a aleșilor poporului în activitățile curente ale forului legislativ al României, și anume inițiative legislative, luări de cuvânt, declarații politice, interpelări și întrebări parlamentare, dar și moțiunile de cenzură semnate.
În urma centralizării datelor statistice cantitative privind activitatea parlamentară de la inaugurarea prezentei legislaturi la 22 decembrie 2012 până la 30 iunie 2016, deci în cele 7 sesiuni parlamentare, au stabilit valoarea indicelui atât la nivel individual pentru fiecare parlamentar, dar și la nivelul grupurilor parlamentare și la nivel județean. Indicele reprezintă o medie ponderată a principalelor activități parlamentare, calculat după cum urmează: IAP = IL – 30% + LC – 25% + DP – 20% + ITP – 15% + M – 10%, unde: IL – inițiative legislative, LC – luări de cuvânt, DP – declarații politice, ITP – întrebări și interpelări şi M – moțiuni.
Indicele agregat al Activității Parlamentare a fost calculat ținând cont și de parlamentarii care și-au încheiat activitatea în timpul sau la sfârșitul acestei legislaturi.
IAP este o completare la monitorizarea activității parlamentare pe care o face anual Institutul de Politici Publice (IPP) din anul 2005 până în prezent, în „Raportul de monitorizare: oglinda activității parlamentarilor”. IAP atașează fotografiei statistice publicate de IPP și analiza activității grupurilor parlamentare și a parlamentarilor în mod individual.
Care judeţ e pe primul loc
Hărnicia parlamentară şi-a găsit loc în judeţul Vaslui, din care, la deputaţi, Tudor Ciuhodaru (Vaslui) ocupă locul 2, după Valeriu Zgonea.
Vasluiul este urmat de Dolj, Iași și Bistrița Năsăud. Valorile finale reprezintă media aritmetică a valorii indicelui agregat al activității parlamentare al tuturor deputaților și senatorilor din județul respectiv, care a deținut un mandat în această legislatură. Valoarea medie a deputaților și senatorilor vasluieni este de 101,13. În medie, parlamentarii vasluieni au avut 65 de inițiative legislative, 191 luări de cuvânt, 120 de declarații politice, 64 de interpelări și întrebări parlamentare și patru moțiuni semnate. La polul opus se află județele Teleorman și Mehedinți.
Cel mai harnic parlamentar brașovean
Brașovul, cu cei 17 parlamentari ai săi, ocupă locul 16 pe țară. Trebuie spus, însă, iniţial, acesta apărea pe locul 24, printre deputaţii braşoveni fiind trecută şi Tamara Ciofu (PSD), care este de fapt din Botoşani. După ce le-am sesizat eroarea, autoarele ne-au retrimis clasamentul rectificat, menţionând: „Din cauza unor erori tehnice, la îmbinarea tabelelor, s-a produs un decalaj. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”.
Valoarea medie a IAP pentru deputații și senatorii brașoveni este de 49,19. Ei au avut, în total 1.024 de inițiative legislative, 1.595 de luări de cuvânt, 294 de declarații politice, 404 interpelări și întrebări parlamentare și 110 moțiuni semnate.
Dintre cei 17 aleşi braşoveni au mai rămas acum 12 (deputații Ion Diniță – PC, Ioan Adam – PSD și Ioan Ochi – PSD și-au înaintat demisiile anul trecut, Mihai Donţu, la finele lui iunie 2016, iar Petre Roman a fost obligat de ANI, care l-a declarat incompatibil, să renunțe, din ianuarie 2015), dar Indicele agregat al Activității Parlamentare a fost calculat ținând cont și de parlamentarii care și-au încheiat activitatea în timpul sau la sfârșitul acestei legislaturi. Cel mai activ este senatorul Nicolae Vlad Popa (PNL), cu IAP de 164,5, (78 de iniţiatice legislative, 544 de luări de cuvânt, 7 delcaraţii politice, 20 de intrepelări şi întrebări şi 7 moţiuni semnate), urmat de Ion Diniță (PC) – 91,2 și Gheorghe Ialomițianu (PNL) – 67,05. În coada clasamentului se află Ion Ochi (PSD) -15,35, Petre Roman (PNL) – 6,25 și Constantin Niță (PSD) – 5,35.
Întregul raport îl găsiți aici.
Am extras clasamentul individual pentru parlamentarii brașoveni, pe care îl aveți mai jos:
(Legendă: IL – inițiative legislative, LC – luări de cuvânt, DP – declarații politice, ITP – întrebări și interpelări şi M – moțiuni)
Clasamentul parlamentarilor brașoveni
Nr. Crt. | Nume/Prenume | Grup parlamentar | IL | LC | DP | ITP | M | IAP |
1 | Popa Nicolae Vlad | PNL | 78 | 544 | 7 | 20 | 7 | 164.5 |
2 | Diniţă Ion | PC | 40 | 124 | 109 | 176 | 0 | 91.2 |
3 | Ialomiţianu Gheorghe | PNL | 89 | 136 | 0 | 25 | 26 | 67.05 |
4 | Ghișe Ioan | PNL | 52 | 161 | 22 | 3 | 0 | 60.7 |
5 | Donţu Mihai-Aurel | PNL | 52 | 98 | 65 | 28 | 12 | 58.5 |
6 | Grapă Sebastian | neafiliat | 57 | 140 | 8 | 25 | 4 | 57.85 |
7 | Grecea Maria | PNL | 121 | 32 | 22 | 29 | 15 | 54.55 |
8 | Niţă Emil | PSD | 92 | 102 | 6 | 0 | 1 | 54.4 |
9 | Chiriac Viorel | PSD | 107 | 32 | 12 | 42 | 0 | 48.8 |
10 | Coste E Marius | PSD | 75 | 56 | 1 | 13 | 0 | 38.65 |
11 | Andronache Gabriel | PNL | 53 | 67 | 6 | 5 | 18 | 36.4 |
12 | Neculoiu Marius | PNL | 67 | 16 | 6 | 5 | 8 | 26.85 |
13 | Zamfir Daniel-Cătălin | PNL | 50 | 18 | 10 | 24 | 13 | 26.4 |
14 | Adam Ioan | PSD | 26 | 43 | 19 | 8 | 0 | 23.55 |
15 | Ochi Ion | PSD | 47 | 5 | 0 | 0 | 0 | 15.35 |
16 | Roman Petre | PNL | 6 | 14 | 1 | 1 | 6 | 6.25 |
17 | Niţă Constantin | PSD | 12 | 7 | 0 | 0 | 0 | 5.35 |
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.