Politic

BRAȘOV. Cât costă proiectarea benzilor dedicate transportului public de persoane?!

 

Primarul George Scripcaru a semnat, ieri, contractul pentru proiectarea, de către cu firma Hentza Business SRL, a unor benzi dedicate transportului public și a trotuarelor adiacente, pe trei trasee. Valoarea serviciilor de proiectare este de 123.535,05 lei + TVA, iar termenul pentru realizarea documentației este de 32 de zile.

Proiectul își propune amenajarea, pe trei trasee, în lungime totală de 16,26 km, a unor benzi dedicate în exclusivitate transportului în comun. 

„După finalizarea lucrărilor, toate autobuzele care vor circula pe Calea București, Toamnei, Iuliu Maniu, Iorga, Lungă, Calea Făgărașului și retur, precum și pe Victoriei, vor avea la dispoziție o bandă dedicată”, a precizat primarul George Scripcaru.

„Conceptul proiectului se referă la implementarea unor măsuri de separare a căii de rulare a mijloacelor de transport public, în scopul creșterii vitezei de deplasare și diminuării duratei călătoriei. În același timp sunt vizate măsuri de restricționare a circulației autoturismelor private prin diminuarea tramei stradale și descurajarea parcării în zonele aglomerate. Pe scurt, proiectul vizează: restricționarea circulației autoturismelor și promovarea (prin dezvoltare) a transportului public ecologic”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Amenajarea benzilor dedicate se va face pe următoarele sectoare de drum:
Traseul 1 – Str. Poienelor, Calea București, Str. Toamnei, Str. Hărmanului, B-dul Mihail Kogălniceanu, B-dul Iuliu Maniu, Str. Nicolae Iorga, Str. Lungă, Calea Făgărașului, Șoseaua Cristianului;
Traseul 2 – Șoseaua Cristianului, Calea Făgărașului, Str. Lungă, B-dul Eroilor, B-dul 15 Noiembrie, Calea București; 
Traseul 3 – B-dul Victoriei, pe ambele sensuri.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button