Politic

BRAŞOV. Cărămizi cu autograf de primar, puse la temelia căminului-internat al SPGK

  • deschiderekronstadt.jpg
 

La Școala Profesională Germană Kronstadt (SPGK), primarul a inaugurat, alături de Dan Grigoriu, reprezentantul DWK Fit For Future (asociația care reprezintă mediul de afaceri în parteneriatul dual pentru SPGK), de Daniela Țucanu, reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean și de Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov – sala de sport a unității de învățământ, reabilitată de municipalitate.

O surpriză pe care oficialitățile le-au pregătit-o elevilor este căminul-internat al cărui proiect a fost prezentat tot în cadrul ceremoniei de deschidere a anului școlar.

„După discuții cu partenerii noștri, am decis că soluția cea mai bună este construcția de la zero a căminului internat, investiție care va fi suportată din bugetul local. Conceptul le aparține partenerilor noștri din cadrul SPGK, construcția va fi realizată de noi, iar dotările vor fi asigurate de către partenerii noștri, așa cum am făcut și în cazul celorlalte investiții de aici. Luna aceasta, după ce proiectul va primi avizele comisiei de circulație și a celei de urbanism, voi propune consiliului local să aprobe bugetul necesar proiectului Cămin Internat SPGK“, a declarat primarul George Scripcaru.

Clădirea, pe nouă niveluri, va dispune de locuri pentru cel puțin 300 de elevi, va fi amplasată în stânga sălii de sport (locul de joacă existent urmând să fie amenajat în alt amplasament din zonă) și va avea toate facilitățile și dotările unui cămin pentru elevi de nivel european.

„Școala Profesională Kronstadt este prima în sistem dual din Brașov și a devenit model de bună practică în toată România. Mă bucur că a produs lucruri concrete, că reușește să le ofere elevilor o meserie, un loc de muncă și un punct de plecare în viață. Ca primar mă mândresc cu ea și doresc să multiplicăm cât mai mult acest exemplu. Vă asigur de tot sprijinul municipalității pentru această școală, în acest parteneriat care s-a dovedit unul de succes, și le doresc un an școlar bun tuturor elevilor, părinților și profesorilor“, a concluzionat primarul.

În finalul ceremoniei, reprezentanții partenerilor implicați în proiectul SPGK au semnat câte o cărămidă, pentru a oficializa construcția căminului-internat. Toate cărămizile vor fi integrate, la loc vizibil, în noua construcție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare