Politic

BRAŞOV. „Candidatura lui George Scripcaru nu-mi schimbă strategia pentru campania electorală”

 

Adrian Gabor, candidatul PNL la Primăria Braşov, ne-a declarat că intrarea în cursa electorală a colegului său de partid George Scripcaru, ca independent, nu îi schimbă cu nimic strategia de campanie. „Din start mi-am conceput campania ca una constructivă, nu una murdară, agresivă. O să mă axez pe ce vreau să fac eu, pe proiectele mele, nu să atac un adversar, nici măcar pe ceilalţi, care sunt în alte partide sau au fost şi acum candidează ca independenţi. Eu sunt un om care îşi lasă interesul personal deoparte şi pune mai presus interesul partidului, aşa că îmi văd de misiunea care mi-a fost încredinţată”, a afirmat Gabor.

El şi-a depus ieri dosarul de candidatură la Biroul Electoral Municipal (BEM) Braşov, cuprinzând circa 10.000 de semnături.

Tot ieri şi-a înregistrat candidatura, ca independent, Mihai Sturzu (deputat ex- PSD), iar BEM a validat candidaturile depuse de Mariana Sebeni (PER), Cornel Comşa (independent), Florian Staicu (independent) şi George Scripcaru (independent).

Astăzi şi-a depus dosarul şi Răzvan Popa, candidatul PSD la Primăria Braşov. Conform legii, candidaturile pentru alegerile locale din iunie 2016 se pot înregistra până la ora 24 a zilei de astăzi.

Citiţi şi:

BRAȘOV. George Scripcaru și-a depus candidatura pentru un nou mandat la Primărie


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button