BRAȘOV. Călin Popescu Tăriceanu, atac dur la adresa PNL, la lansarea candidaților ALDE
Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a venit astăzi la Brașov, pentru lansarea candidaților Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) propuși să intre în cursa pentru alegerile locale din vară. Evenimentul, la care au participat peste 400 de persoane, a fost organizat la Centrul Cultural Reduta.
În calitatea sa de copreședinte ALDE, în discursul său de susținere a organizației pe care o coordonează, dar ale cărei lideri județeni sunt copreşedinţii Valentin Şoneriu şi Ioan Diniţă, Tăriceanu și-a arătat, mai întâi satisfacția pentru înscrierea în partid a istoricului Marius Oprea, „vânătorul de securiști”, după cum i se spune, după ce a demisionat din Partidul Național Liberal (PNL).
citește detalii: BRAŞOV. „Vânătorul de securişti” Marius Oprea s-a înscris astăzi în ALDE
Apoi, președintele Senatului a pornit un atac declarativ la adresa PNL, făcând referire la numirea „unui neolegionar” pentru Primăria Capitalei, așa cum îl consideră pe Marian Munteanu.
„Este o rușine pentru PNL, în condițiile în care, de-a lungul timpului, liberalii au plătit tribut greu, prin jertfe, luptând pentru libertatea de expresie și de gândire și căzând victime legionarilor. Acum, PNL nu este altceva decât un PDL portocaliu ascuns în spatele unei sigle cu o tradiție istorică. Mai rămăsese ceva din această tradiție istorică a liberalilor până la numirea lui Marian Munteanu, candidat la Primăria București. Este inadmisibil pentru PNL să aducă acum în partid un om care este exponentul mișcării neolegionare din România de astăzi”, a declarat Tăriceanu.
În opinia sa, această decizie a fost luată cu riscul pierderii Primăriei Capitalei, doar pentru că „lui Vasile Blaga și Alinei Gorghiu le este teamă că, dacă propun o personalitate cu principii, puternică și care ar câștiga alegerile la Primăria București, ei și-ar pierde pozițiile de lideri în partid”.
Spre încheierea discursului, Tăriceanu le-a urat succes candidaților ALDE la alegerile locale care se vor desfășura în 5 iunie 2016. Din partea ALDE, pentru Primăria Brașov s-a înscris Adrian Atomei, iar în fruntea listei pentru Consiliul Județean Brașov se află Constantin Duguleană, profesor la Universitatea Transilvania.
citește și
Călin Popescu-Tăriceanu revine mâine la BRAŞOV, pentru lansarea candidaţilor ALDE la primării
Update. Tăriceanu a plecat de la DNA Braşov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.