Politic

BRAȘOV. Bine că avem taxă de acces pe o autostradă care încă nu există!

 

Au fost multe discuții în ultima vreme cu privire la taxa ce ar trebui fixată pentru a se circula pe Autostrada Ploiești – Brașov, dar acum avem și un anunț oficial.  

Nici nu au început săpăturile, că a venit și prima veste proastă pentru șoferi. Aceștia vor fi nevoiți să plătească o taxă de acces dacă aleg să circule pe acest segment de drum. Motivația este că autostrada va fi construită în parteneriat public-privat. 

Potrivit studiului de fundamentare al autostrăzii Ploiești-Brașov, care a fost finalizat abia la sfârșitul lui august, șoferii vor plăti 6,3 euro pe suta de kilometri. În ceea ce privește autoturismele grele, acestea vor fi taxate cu 8,8 euro pe suta de km, iar șoferii autocarelor vor scoate din buzunar 12,6 euro pentru aceeași distanță.  

De asemenea, tarifele din țara noastă vor putea fi indexate.

„Taxa de utilizare a autostrăzii care va fi plătită de un autoturism la 100 km de autostradă parcurși este limitată la 6,3 euro, fără TVA, şi poate fi supus indexării la data de 1 martie a fiecărui an cu rata de creştere a salariului mediu net din anul anterior”, spune Comisia de Prognoză.

Aceeași sursă susține că tarifele sunt aproximativ egale cu media taxelor din statele Uniunii Europene. Costurile construcției autostrăzii se ridică la 1,3 miliarde de euro, iar durata de operare de către investitor este de 20 de ani. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button