BRAŞOV. Bepco şi-a nuanţat poziţia faţă de Protocolul pentru producerea energiei termice în cogenerare
Aşa cum am semnalat ieri, din partea Bepco SRL s-a trimis o notificare către Municipalitate, în atenţia consilierilor locali şi a comisiei de termoficate, semnată de administratorul Simina Costan, prin care s-a atras atenţia că Protocolul de cooperare pentru susţinerea implementării şi finanţării proiectului de producere a energiei termice în cogenerare în municipiul Braşov, aprobat prin HCL 485/2010 nu poate fi denunţat unilateral, aşa cum s-a propus de Executiv.
citeşte detalii aici: Update. BRAŞOV. Revocarea protocolului încheiat între Primărie, Bepco şi BCR a fost retrasă de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local
Bepco şi-a nuanţat poziţia faţă de acest aspect astfel: „Având în vedere faptul că Protocolul a avut la bază o altă structură de organizare a serviciului, respectiv modelul gestiunii delegate şi faptul că orice alte eventuale livrări / prestaţii viitoare din partea subscrisei în beneficiul serviciului local de termoficare se vor face în baza unor angajamente / contracte, corespunzătoare modelului gestiunii directe, model care nu a fost avut în vedere la data încheierii Protocolului, ne manifestăm disponibilitatea discutării oportunităţii modificării sau încetării / înlocuirii Protocolului, împreună cu toate părţile semnatare ale documentului, fără ca aceasta să reprezinte însă o renunţare a Bepco la dreptul de a acţiona, conform legii, în vederea recuperării sumelor datorate Bepco pentru livrările de agent termic făcute anterior (până la 7 aprilie 2016), în baza contractelor şi actelor semnate între părţi”.
Amintim că din data de 7 aprilie 2016, aproximativ 10.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare au rămas fără agent termic, deci fără căldură şi apă caldă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.