BRAŞOV. Beneficiarii de ajutor social trebuie să presteze muncă în folosul comunităţii. Unde este nevoie de ei?
Dacă nu intră sub incidenţa altor legi de protecţie socială, o persoană aptă de muncă din familiile beneficiare de ajutor social are obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii, la fel ca un angajat.
Ca urmare, administraţia locală trebuie să întocmească un plan de acţiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă, plan ce trebuie aprobat anual prin Hotărâre de Consiliu Local şi apoi transmis agenţiilor pentru prestaţii sociale judeţene.
Astfel, în baza solicitărilor venite din partea instituţiilor publice din municipiul Brașov, s-a întocmit planul de acţiuni sau lucrări de interes local pentru anul 2018. Mai multe unităţi şcolare au trimis adrese prin care au solicitat personal de serviciu, mai ales pentru curăţenie şi întreţinere a spaţilor din jurul şcolilor. Cumulat, 52 de persoane ar putea răspunde acestor solicitări.
Direcţia de Servicii Sociale a anunţat că are nevoie, pentru sediul din Brașov, str. Panselelor nr. 23, de 10 persoane pentru lucrări de întreţinere, Centrul pentru Persoane Fără Adăpost Braşov, str. Zizinului nr. 126 C, a solicitat opt persoane pentru activităţi de curăţenie şi întreţinere clădire, Căminul pentru Persoane Vârstnice Braşov, str. Gladiolelor nr. 4, ar avea nevoie de cinci persoane pentru acțiuni de întreținere a spațiilor verzi și curăţenie în jurul și în incinta instituţiei, iar Centrul de zi de Socializare și Petrecere a Timpului Liber din cartierul Răcădău a solciitat patru persoane pentru curățenie, igienizare, întreținere clădire. Pe lista cu personal de serviciu necesar s-au înscris şi alte instituţii, care au nevoie de oameni pentru diverse lucrări precum curăţenie, montat gresie şi faianţă.
Acest plan de acţiuni, aprobat în şedinţa de astăzi a Consiliului Local, poate fi actualizat pe parcursul anului, în funcţie de necesar.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.