BRAȘOV. Banii pentru lucrările la Aeroportul din Ghimbav ar putea fi decontați din fonduri europene
Săptămâna acestea are loc la Brașov întâlnirea Asociației Aeroporturilor din România, potrivit anunțului Consiliului Județean (CJ) Brașov.
„În deschiderea lucrărilor am prezentat membrilor AAR stadiul în care se află lucrările la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, fiind încă o dată asigurat de sprijinul tuturor pentru a duce la bun sfarșit proiectul nostru”, a declarat președintele CJ Brașov, Adrian Veștea.
Temele principale ale întâlnirii de marți sunt dezvoltarea aeroporturilor din România, prevederile Noului Cod Aerian și aspecte tehnice privind aeroporturile din România, precum și finanțarea europeană prezentă și viitoare pentru sectorul aeroportuar.
Potrivit sursei citate, la dezbateri participă reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, Ministerului Fondurilor Europene, reprezentanți ROMATSA, directori ai marilor aeroporturi din țară, dar și reprezentanți ai Consiliilor Județene.
Tot legat de acest obiectiv, ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a declarat că suma necesară pentru realizarea proiectului Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav ar putea fi decontată din bani europeni, la fel şi investiţiile deja făcute de administraţia locală în pistă şi în căile de rulare.
„Lucrăm foarte îndeaproape cu administraţia judeţeană, cu Consiliul Judeţean Braşov, pentru Aeroportul Braşov. Lucrăm de când am preluat mandatul, lucrăm cu Consiliul Concurenţei. Urmează să ieşim cu o poziţie publică cât de curând, pentru că este destul de sofisticată maniera în care aeroporturile noi, subliniez, noi, se pot finanţa din fondurile europene, dar am găsit două variante şi suntem optimişti că putem să decontăm din bani europeni investiţiile la Aeroportul Braşov. Eu sunt optimistă că reuşim să decontăm chiar investiţiile deja realizate de administraţie, pentru că s-a investit deja în pistă şi în căi de rulare. Ei tocmai au semnat contractul pe proiectare şi execuţie acum, pe 20 august, pentru ceea ce înseamnă terminal. Este investiţia centrală a acestui proiect. Mai au şi alte componente. Este un proiect, totuşi, matur”, a spus ministrul, într-o conferinţă de presă organizată luni la Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Piatra Craiului din Zărneşti.
Potrivit şefului de la Fonduri Europene, proiectul Aeroportului Braşov este suficient de avansat ca să genereze cheltuieli, deci, absorbţie, acum lucrându-se la partea de eligibilitate.
„Eu mă uit foarte, foarte atent la ceea ce avem noi ca proiecte în pregătire la POIM – Programul Operaţional Infrastructură Mare – care sunt cuprinse în lista aceasta de ani de zile, spre deosebire de Aeroportul Braşov, care nu a fost cuprins în portofoliul de proiecte prioritare POIM, ci sunt mai în spate. Proiectul Aeroportului Braşov este suficient de avansat ca să genereze cheltuieli şi, deci, absorbţie şi noi lucrăm acum la partea de eligibilitate, dar sunt optimistă şi o să ieşim în curând şi în faţa presei cu ceea ce am identificat ca posibilităţi de finanţare pentru acest obiectiv, care nu e doar pentru Braşov important. Este important pentru toată regiunea, cel puţin pentru câteva judeţe din acest areal. Deci, acesta este unul dintre proiectele la care lucrăm”, a afirmat Mînzatu.
Ministrul a explicat că acest proiect este cuprins în Master Planul de Transport, însă finanţarea era prevăzută pentru intervalul 2020 – 2030, iar autorităţile vor să îl implementeze mai repede.
„El este în Master Planul de Transport al României prevăzut să fie finanţat din fonduri europene în intervalul 2020-2030. Ceea ce noi încercăm să facem acum – şi reuşim – este să-l finanţăm mai repede şi efectiv ne-am uitat la progresul proiectului în ultimii ani. Într-adevăr, despre investiţie se vorbeşte cel puţin din anul 2006. Această investiţie a fost începută de autorităţile locale, de Consiliul Judeţean, din surse proprii. Au fost şi discuţii de parteneriate cu entităţi private, care nu s-au concretizat. Tot ce s-a făcut, s-a făcut din resursele proprii ale administraţiei judeţene, dar s-a făcut extrem de lent şi nu exista niciodată un sprijin guvernamental pentru acest proiect. Prima dată când acest proiect a primit bani de la bugetul de stat a fost anul acesta – am avut un amendament la Legea bugetului de stat şi s-a aprobat prima alocare de la orice Guvern al României pentru proiectul Aeroportului Braşov – 23 de milioane de lei. Sperăm să mai avem şi alte alocări, pentru că Guvernul României a anunţat Comitetului Olimpic Internaţional de intenţia ca Braşovul să găzduiască Jocurile Olimpice de Tineret 2024 şi atunci, şi în vederea pregătirii acestei candidaturi şi a acestui eveniment, a existat şi un angajament al Guvernului de a susţine această investiţie. Dar trebuie muncit şi trebuie foarte multă colaborare”, a subliniat ea.
Cel de-al doilea proiect aflat în pregătire pe actualul exerciţiu de finanţare, pentru judeţul Braşov, se referă la reţeaua de apă şi apă uzată, unde beneficiarul este Compania Apa Braşov.
„Este un proiect în pregătire de asemenea şi care va avea o valoare probabil mai mare decât cea aferentă investiţiei la aeroport. Deci, pe exerciţiul actual, proiectele majore care vor impacta clar în exerciţiul actual judeţul Braşov acestea sunt: reţeaua de apă şi apă uzată şi aeroportul Braşov Şi sunt convinsă că reuşim să le aprobăm pe amândouă. Fondurile europene din actualul exerciţiu trebuie să aibă următorul parcurs: contract de finanţare semnat cel târziu în decembrie 2020, ultima plată efectuată cel târziu în decembrie 2023. Acestea sunt regulile europene, în acest caz ne încadrăm, putem deconta cheltuieli care să fie eligibile pe toate după 1 ianuarie 2014”, a dat asigurări ministrul Fondurilor.
Contractul pentru construcţia terminalului de pasageri al Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav a fost semnat pe 21 august, acesta fiind câştigat de asocierea Bog’Art SRL – UTI Grup SA – UTI Facility Management SA.
Contractul are valoarea de 145.581.179,94 lei (inclusiv TVA), iar cele trei firme asociate au la dispoziţie 12 luni pentru a executa prevederile contractului – trei luni pentru realizarea proiectului tehnic şi nouă luni pentru execuţia propriu-zisă a lucrărilor de construcţii şi instalaţii pentru Terminalul de pasageri al Aeroportului Internaţional Braşov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.