BRAȘOV. Azi au fost votate trei proiecte foarte importante pentru brașoveni, cuprinse în Legea Bugetului
Adoptarea bugetului pentru anul 2017 este foarte importantă în acest moment, ne transmit liderii PSD Brașov, printr-un comunicat de presă. Aceștia argumentează:
„El a fost alcătuit în aşa fel încât măsurile propuse prin Programul de Guvernare să poată fi aplicate. Creşterile de salarii şi pensii, inițiativele legislative pentru mediul de afaceri și proiectele de infrastructură publică – toate conform etapei corespunzătoare anului 2017 – vor fi acoperite de acest buget”.
Parlamentarii braşoveni ai PSD nu au depus amendamente la proiectul Legii Bugetului.
„Vor vota în favoarea adoptării sale şi pentru tot ce are legătură cu judeţul Braşov. În prima zi de dezbateri au votat pentru ca reabilitarea Corpului B al Spitalului Județean să fie finanțată de la buget, la fel și pentru studiile de fezabilitate pentru trei tronsoane ale Autostrăzii Comarnic Brașov și cel pentru Autostrada Sibiu-Făgăraș. Amendamentele nu au întrunit suficiente voturi favorabile. O parte din investițiile în cauză, cum ar fi alocările pentru tronsoanele Autostrăzii Comarnic Brașov, sunt însă prinse deja cu alte sume în proiectul inițial al Legii Bugetului, conform stadiului în care se află în acest an. Pentru altele există oportunități de a li se aloca fonduri direct de la ordonatorii de credite”, au mai transmis parlamentarii brașoveni.
Pe agenda de mâine în plenul Camerei Deputaților va fi supus aprobării și amendamentul privind alocarea de fonduri pentru continuare lucrărilor la Aeroportul Ghimbav Brașov.
citiți și
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.