Politic

BRAŞOV. Aveţi propuneri pentru evenimente care ar putea fi organizate în cartiere?

 

Consilierul local PSD de Braşov Gabriela Urse (foto) vrea să se ţină de promisiunea făcută atât în campania electorală, cât şi cu ocazia învestirii în funcţie cu privire la organizarea de evenimente culturale în fiecare cartier din Brașov, iar, pe perioada verii, în parcuri. În acest sens, provocă atât braşovenii, cât şi organizaţiile neguvernamentale şsă trimită propuneri pe adresa de e-mail: gabriela.urse.bv@gmail.com.

„La concursurile ce vor fi organizate m-am gândit și să acord premii: acestea vor fi abonamente la instituțiile de cultură din Brașov, respectiv Teatrul Sică Alexandrescu, Operă, Filarmonică, iar pentru cei mici la Teatrul de păpuși Arlechino, pe care le voi cumpăra din indemnizația de consilier local. Aceste demersuri sunt necesare, cu atât mai mult cu cât brașovenii și-au dorit foarte mult ca Brașovul să fie Capitală Culturală Europeană și sper ca acestei inițiative să se ralieze cât mai mulți colegi din forul legislativ local”, a declarat sursa citată.

Cultura, prin toate formele sale de exprimare, poate fi accesibilă celor mulți atât în centru, cât și în cartiere, oferă canale de comunicare și înțelegere între generații, categorii sociale, etnii, iar împreună acestea pot genera dezvoltare, după cum consideră Gabriela Urse.

„Infrastructura pentru cultură și evenimentele trebuie să acopere toate zonele orașului, iar astfel să încurajăm exprimarea artistică a tuturor braşovenilor. Această inițiativă este susținută de liderul grupului de consilieri PSD, Lucian Pătrașcu și de colegii mei din forul legislativ: Alexandra Crivineanu, Anca Bertea, Marius Bunghiuz și Silviu Achim”, a încheiat consileirul local.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button