Politic

BRAŞOV. Aurelian Danu: „Legea salarizării nu e altceva decât un balon de săpun”

 

Liberalii consideră că, de luni bune, asistăm cu toţii la lansarea la nivel informaţional, mai ales de către ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a a unor „baloane de săpun” despre Legea Salarizării, care ar fi inaplicabilă întrucât nu ar fi existat în prealabil o comunicare reală cu asociațiile profesionale, în special cu cele liberale.

În calitate de reprezentant al Biroul Permanent Judetean al PNL, Aurelin Danu ne-a comunicat: „În stabilirea nivelului de salarizare pentru toate categoriile socio-profesionale ar trebui pornit de la discuții care să includă nu doar sindicatul și Guvernul, ci și asociațiile profesionale, cum ar fi Colegiul medicilor, al farmaciștilor, al medicilor stomatologi sau Colegiul psihologilor. Aşadar, noi ne propunem ca reprezentanţi din cinci comisii ale PNL, respectiv de la Sănătate, Educație, cercetare, tineret și sport, Agricultură, Dezvoltare rurală și industrie alimentară, Cultură, să ia legătura cu asociațiile profesionale din domeniul lor de activitate. Cu rezultatele obţinute vrem ca prin Comisia de buget și politici fiscale, din care face parte şi senatorul liberal Daniel Zamfir, să propunem amendamentele necesare”.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare