Politic

BRAŞOV. Au rămas fără candidaţi la Senat din misoginism sau neglijenţă

  • img-2615.jpg
 

După ce Tribunalul Braşov a respins toate cele 11 contestaţii declarate de către diverse formațiuni politice sau persoane fizice împotriva deciziilor de admitere a candidaturilor depuse pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, celor nemulţumiţi le-a rămas calea apelului, în 48 de ore. Ceea ce unii au şi făcut, iar unul dintre acestea a fost admis. Este vorba despre contestaţia formulată de Filiala Judeţeană a Partidului România Unită (PRU) Braşov împotriva Deciziei  Biroului Electoral de Circumscripţie nr.8 Braşov, privind listele depuse pentru Senat de către Alianţa Noastră România (foto 2), respinsă de Tribunal.

Curtea de Apel Braşov a admis însă apelul şi, în consecinţă, „schimbă în tot sentinţa atacată, în sensul că admite contestaţia formulată de Filiala Judeţeană a Partidului România Unită Braşov. Dispune anularea Deciziei nr.13/27.10.2016 a Biroului Electoral de Circumscripţie nr.8 Braşov. Respinge candidaturile propuse de Alianţa Noastră România la alegerile pentru Senat din anul 2016”, după cum se arată pe site-ul instituţiei.

Decizia, care nu este motivată în scurta prezentate de către magistraţii Curţii, este definitivă. Claudiu Petra, purtătorul de cuvânt al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) – Regiunea Centru şi al BEJ Brașov, ne-a explicat că lista depusă de ANR – filiala Braşov nu avea cel puţin o candidată, încălcând astfel Legea 208/2015.

Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanent 

„Art. 52

(2) Listele de candidaţi pentru alegerea senatorilor şi deputaţilor trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe, cu excepţia listelor care conţin un singur candidat”.

Ca urmare, a fost respinsă integral lista de candidaţi pentru Senat a ANR.

Citiţi şi:

BRAŞOV. Cine şi ce a contestat la Biroul Electoral? Toate acţiunile au fost respinse de Tribunal

BRAŞOV. O candidatură respinsă, 13 admise în cursa pentru fotoliile de parlamentari


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare