Politic

BRAŞOV. Aproximativ 1.000 de steaguri sunt montate în tot oraşul, cu ocazia Zilei Naţionale a României

  • modarom_4.jpg
 

Doar două zile de mai despart de momentul în care Ziua Naţională a României, în care se împlinesc şi 100 de ani de la Marea Unire din 1918, va fi aniversată cu mare fast. Astfel, toate instituţiile s-au pregătit în mod deosebit, cumva diferit de anii anteriori, pentru data de 1 Decembrie. 

În acest context, Primăria municipiului Braşov a pregătit aproximativ 1.000 de drapele de diferite dimensiuni, cu tricolorul românesc, atât pentru a fi montate pe faţadele instituţiilor şi obiectivelor importante din oraş, cât şi pentru a le arbora pe stâlpi.

Astfel, 900 de steaguri sunt distribuite pe stâlpii de la marginea străzilor principale din oraş şi nu numai, precum bulevardele Eroilor, 15 Noiembrie, Mihai Kogălniceau, Iuliu Maniu, Alexandru Vlahuţă, Muncii şi străzile Valea Cetăţii, Castanilor, Zizinului, Saturn, Toamnei, Nicolae Iorga, Mureşenilor, George Bariţiu, Şirul Beethoven, Prundului, Poarta Şchei, Grigoraş Dinicu, Nicolae Bălcescu şi Carpaţilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, în acest an sunt montate drapele de mari dimensiuni, pe verticală, înalte de 3 metri, pe arterele principale de la intrarea în Braşov, cum sunt: Calea Bucureşti, B-dul Griviţei şi Calea Făgăraşului. 

Alte 12 steaguri de dimensiuni mari, de 12 metri lungime şi 4,5 metri lăţime, sunt amplasate pe clădirile prin faţa cărora va trece parada militară de 1 Decembrie, printe care Hotel Aro şi Modarom, dar şi pe alte instituţii, cum ar fi cele cu regim militarizat. 

Chiar în ziua de 1 Decembrie, reprezentanţii Primăriei vor împărţi participanţilor la manifestările ocazionate de această aniversare, 3.000 de steguleţe şi 1.000 de cocarde tricolore.

Cu iz patriotic au fost ornaţi şi brazii din Centrul Istoric al oraşului. Pe lângă Bradul de Crăciun din Piaţa Sfatului, care se apropie ca aspect de ceea ce şi-a dorit municipalitatea, adică cel mai înalt şi mai frumos „Pom de Crăciun” din ţară, alţi trei arbori vor încânta privirile trecătorilor, în Piaţa Unirii, Piaţa Enescu şi Piaţeta Sf. Ioan. 

În jurul acestor obiective vor fi organizate evenimente nu doar în ziua de 1 Decembrie, ci pe parcursul întregii luni de sfârşit de an, aşa cum am informat în zilele anterioare. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button