Politic

BRAŞOV. Altă licitaţie pentru continuarea lucrărilor la podul Fartec

 

Ieri a fost lansată licitaţia privind continuarea lucrărilor de Proiectare şi execuţie reparaţii capitale la pasajul B-dul Griviţei (Fartec)”. 

„Am postat pe SEAP anunţul de licitaţie pentru finalizarea lucrărilor la pasajul de la Fartec. Din păcate, în timpul executării lucrărilor, am constatat că structura de rezistenţă este mult mai afectată decât părea iniţial, astfel că a trebuit să facem o nouă expertiză, care să aducă şi noi soluţii de consolidare a grinzilor. Cel care va câştiga licitaţia va trebui, în prima fază, să completeze proiectul tehnic şi cu soluţiile din noua expertiză, după care va demara lucrările. Având în vedere importanţa investiţiei, din punct de vedere al optimizării circulaţiei la una dintre ieşirile important din oraş, dar şi faptul că pasajul stă închis de aproape doi ani, cel care va câştiga licitaţia trebuie să fie conştinent că nu se vor accepta prelungiri de termen. Sper să nu existe blocaje în derularea licitaţiei şi să vedem muncitorii pe pasaj din a doua jumătate a anului“, a spus viceprimarul Laszlo Barabas.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 19 iulie, ora 15.00. Câştigător va fi ofertantul cu preţul cel mai scăzut. Valoarea contractului este de 6.276.362,18 lei plus TVA.

Potrivit caietului de sarcini, durata contractului este de 14 luni, din care două luni pentru elaborarea documentaţiilor (documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire – DTAC, proiect tehnic, Detalii de execuţie etc.) şi 12 luni pentru realizarea lucrărilor.

citiţi şi

BRAȘOV. Lucrările executate la pasajul FARTEC au fost zădărnicite de câteva fisuri apărute

Lucrările ce se vor executa la infrastructură:

– execuţia minipiloţilor şi  consolidarea fundaţiei  pilei P6,

– execuţia blocurilor antideraiere la pilele P6, P7,

– cămăşuirea stâlpilor pilelorP5 si P6,

­- cămăşuirea riglelor, execuţia dispozitivelor antiseismice şi înlocuirea reazemelor metalice  din oţel cu aparate din neopren, la  pilele P1…P15 şi ambele culei,

­- refacerea umpluturilor la toate infrastructurile neacoperite,

­- evacuarea pământului în exces,

­- refacerea zonelor verzi afectate de execuţia lucrărilor,

­- lucrări de consolidare/ refacere/ protecţie  prin pereere (placare a unor taluzuri cu piatră pentru prevenirea eroziunii) a sferturile de con (legătura cu rampa de acces spre pod), cel puțin sub pasaj,

­- refacerea rampelor de acces pe suprafeţele afectate de lucrări.

Lucrări ce se vor executa la suprastructură:

­- finalizarea operaţiunilor de demolare a plăcii de suprabetonare,

­- execuția repararării celor 98 de grinzi pe baza proiectului de reparare a grinzilor,

­- refacerea si consolidarea antretoazelor(fiecare din grinzile transversale care leagă grinzile principale ale unui pod/pasaj), continuizarea (legarea) tablierului(totalitatea grinzilor care formează sistemul de rezistență al unui pod/pasaj și care susține calea de circulație a acestuia) pe reazeme (reazemele sunt elemente de legaturăîntre structurăşi suport. De exemplu, le putem găsi între pilonii podului/pasajuluişi platformă)şi refacerea plăcii de suprabetonare.

­- înlocuirea aparatelor de reazem,

­- aşezarea tablierelor pe reazeme definitive,

­- montarea echipamentelor şi refacerea căii pe pasajşi pe trotuar,

­- refacerea racordărilor  la capetele podului, desfiinţarea dispozitivelor, marcajelor si indicatoarelor provizorii de circulatie,

­- încercarea pasajului sub convoaie de probă.

Lucrări executate, conform contractului de execuţie, nr 135/13.08.2015, în perioada 01.09.2015 – sfârşitul anului 2017:

La infrastructură:

– îndepărtarea stratului de pământ vegetal şi depozitarea lui în vederea refolosirii,

– identificarea reţelelor subterane din vecinătatea fundaţiilor la pilele ce se consolidează,

– amenajarea platformelor tehnologice,

– execuţia minipiloţilor pentru consolidarea fundaţiilor, cu excepţia pilei P6, adiacente liniei CF,

– consolidarea fundaţiilor pilelor P1,P2,P4,P7,P8,P10,P12,P14,P15, prin execuţia minipiloţilor şi a scuturilor din beton armat pentru consolidarea radierelor,

– cămăşuirea stâlpilor elevaţiei la pilele : P2,P4,P8,P10,P12,P14.

La suprastructură:

– devierea circulaţiei auto şi pietonale de pe podul în lucru pe podul alăturat,

– desfacerea echipamentelor, parapete direcţionale şi de protecţie a pietonilor si a dispozitivelorde rost,

– desfacerea căii, a bordurilor, trotuarelor şi  hidroizolaţiei,

– demolarea consolei trotuarului stânga,

– demolarea plăcii de suprabetonare în zona rosturilor suprastructurii,

– demolarea betonului de protecţie al ancorajelor la toate capetele de grinzi rămase,

– protecţia anticorosivă a pieselor metalice ale ancorajelor,

– protecţia rosturilor împotriva  infiltrării cu ape din precipitaţii.

citiţi şi

BRAȘOV. Reîncep lucrările la vechiul pasaj Fartec, sub asistență tehnică

BRAȘOV. Surprize la Pasajul Fartec!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button