BRAȘOV. Allen Coliban: „Spălăm rușinea de a avea simboluri ale Brașovului în paragină”
Declarația a fost făcută într-o emisiune care poate fi urmărită AICI.
Cetățuia de pe Dealul Straja stă închisă de aproape șapte ani. Procesul pentru recuperarea Cetăţuii de la SC Aro Palace SA (deținută de SIF Transivania) a fost deschis în 6 mai 2015. Tribunalul Brașov a decis, în octombrie 2016, apoi Curtea de Apel Braşov a dispus, în luna iunie a anului 2017, ca edificiul să treacă din proprietatea SC Aro Palace SA în cea a statului român. În baza sentinței, care este executorie, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a intabulat provizoriu Cetăţuia, ceea ce înseamnă că are drepturi depline, dar provizorii, asupra imobilului. Deciziile instanţelor braşovene au fost atacate încă din 2017, dar abia după 4 ani Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de Primăria Braşov, compania Aro Palace şi SIF Muntenia, unul dintre acţionarii minoritari ai companiei hoteliere. Recursul ar fi trebuit judecat pe 19 octombrie 2021, dar s-a amânat pentru 1 martie 2022.
Compania Aro Palace a cerut iniţial 5,2 milioane de euro pentru Cetăţuie, dar expertizele au arătat că valoarea reală este de 3,3 milioane de euro. Primăria şi-a exercitat dreptul de preemţiune şi a oferit la schimb terenuri şi bani, dar tranzacţia nu s-a mai finalizat.
Coliban a mai afirmat că municipalitatea a identificat o posibilitate legală pentru a stopa degradarea clădirilor-simbol: Legea Monumentelor Istorice. „Până acum adminsitrația locală ori nu a știut ori s-a ferit de această lege. Legea aceasta ne permite să intervenim asupra monumentelor istorice pentru a opri degradarea. Ca până când avem verdictul juridic, Cetățuia să nu se prăbușească. Luniile următoare ne apucăm de lucrările de securizare. Un alt obiectiv important pentru memoria acestui oraș – Hanul de la Pietrele lui Solomon, care e o proprietate privată, avem anul acesta în vedere să mergem pe ideea recuperării acestei proprietăți. Presupune negocieri, discuții cu propietarii actuali, care pot sau pot să nu fie de acord cu vânzarea la un preț pe care noi îl determinăm prin evaluare, făcută de un evaluator independent. Este un element activ în memoria brașovenilor”, a declarat primarul.
„Tot din linia asta mai avem Panoramicul, care este de asemenea proprietate privată, tot a SIF Transilvania. Până la un punct poți interveni ca administrație locală, dincolo de acest punct administrația trebuie sa fie un liant și un catalizator. Am avut discuții, chiar dacă nu e treaba primăriei să se ocupe de cârciumi, situația acolo este și mai complicată, accesul este asigurat de un alt operator privat (n.r. Ana Hotels, care este proprietara liniei de telecabină). Pentru tot ce e lăsat în paragină avem instrumentul supraimpozitării (n.r. 500% impozit), avem posibilitatea să aducem părțile la masă, să vedem daca sunt probleme care pot țin de primărie, de urbanism, să găsim soluția. Dacă putem să impulsionăm ceva, ne manifestăm deschiderea. Vreau să rezolv toată rușinea de a rămâne în paragină diverse obiective din municipiul nostru”, a afirmat Coliban în aceeași emisiune.
Foto: Facebook/Theodor Bunica
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.