Politic

BRAȘOV. Allen Coliban: „În situaţia actuală, avem nevoie de un reset”

  • allen-coliban3.jpeg

Primarul municipiului Braşov Allen Coliban a declarat duminică, 20 februarie, într-un interviu pentru Insider Politic de la Prima TV, că Dacian Cioloș ar fi trebuit să facă mulți pași până să ia decizia de a demisiona de la șefia USR.

Întrebat dacă are ceva să îi reproşeze lui Dacian Cioloş pentru perioada cât a condus USR, Allen Coliban a precizat că demisia sa a fost un „gest extrem”.

„Am înţeles ca normal gestul lui de asumare şi în momentul în care nu mai ai susţinere poţi să iei în calcul să faci un pas în spate. Cred că existau foarte mulţi paşi până la demisie, pentru că eşti dator să deschizi dezbaterile pe statut şi toată lumea din interiorul partidului vorbeşte despre a îmbunătăţi ceea ce deja avem. Eşti dator să consulţi baza din interiorul partidului. Ai fost votat prin vot universal, asta înseamnă că ai cea mai mare reprezentativitate, nu poţi să renunţi la reprezentativitatea asta. Însă, a fost opţiunea lui Dacian. Mă bucur că în continuare suntem colegi şi că este europarlamentar şi că va ajuta partidul din postura aceasta. Pe de altă parte, este un gest extrem din care trebuie să învăţăm şi să ne gândim: «Bun, acum cu situaţia actuală, avem nevoie de un reset, hai să facem resetul ăsta aşa cum trebuie!»”, a afirmat Coliban.

Dacian Cioloş şi-a anunţat oficial, în 7 februarie, demisia din funcţia de preşedinte al USR.

„Atâta vreme cât nu am avut în Biroul Naţional susţinere pentru acest plan (n.r. – planul său de reformă în partid) am considerat firesc şi de bun simţ să îmi prezint demisia (…) Credinţa mea e că USR e în continuare o alternativă politică pe scena politică din România, o alternativă la extremism”, afirma el.

Cioloş a precizat că preşedinte interimar va fi Cătălin Drulă, dar şi că el nu va mai candida la funcţia de preşedinte al USR, la Congres.

Allen Coliban a mai fost întrebat, dacă vede vreun contracandidat pentru Cătălin Drulă la preşedinţia USR.

„Cred că este sănătos să aibă un contracandidat, sunt o grămadă de lucruri care ar trebui spuse într-un astfel de context. La precedentele alegeri, când a câştigat Dacian Cioloş, a existat un al treilea candidat, Irineu Darău, care a făcut o treabă foarte bună punând punctul pe  i şi degetul exact acolo unde ne doare, pe soluţii, nu doar pe probleme, deci ce ar trebui făcut astfel încât să dezvoltăm şi să progresăm cu USR şi cred că avem nevoie de genul acesta de campanii interne în care să existe o dezbatere reală şi să creştem lideri. Este un moment bun de a te afirma că eşti capabil să fii lider al partidului”, a afirmat Coliban.

El a menţionat că relaţia sa cu Drulă este normală.

„Relaţia mea cu Cătălin acum este una normală. L-am sunat după ce a ajuns. Nici nu cred că îşi dorea să ajungă preşedinte al partidului, mai ales în acest moment, l-am sunat să îi spun ce cred că e important să facem în următoarea perioadă, am avut un dialog normal, civilizat chiar nesperat de deschis şi în continuare suntem amândoi membri în Biroul Naţional, eu vicepreşedinte, el preşedinte interimar”, a explicat primarul Braşovului.

Allen Coliban a precizat că nu va candida la preşedinţia USR.

„Nu cred că am cum să fiu preşedinte de partid şi primar în acelaşi timp. Cred că miza este foarte mică pe cine va fi preşedinte, pentru că ar trebui să scăpăm de sindromul salvatorului, «l-am pus pe ăla, ştie el ce să facă, se descurcă» Nu, depinde de fiecare dintre noi şi pentru asta trebuie să ne uităm la motivaţia membrilor şi trebuie să ne uităm la mecanismele interne şi la cum le facem să fie solide.

În momentul în care combustibilul intern, ce ne animă, ce ne motivează este diferit de cel al celorlalte partide, noi nu facem tranzacţionare pe funcţii, «Vino în USR că după aia o să te punem nu ştiu unde, dacă votezi cum îşi zic eu». Aici este vorba despre nevoia de a clădi o altfel de societate şi asta este ceea ce a ţinut membrii şi ţine membrii în frig, în corturi, să adune semnături, să se implice voluntari şi fără niciun alt beneficiu.

Combustibilul ăsta trebuie să îl regenerăm şi să dăm mai multă putere fiecărui membru aşa cum de altfel în spiritul ăsta a fost şi construit statutul USR, să aibă mai multă putere, să aibă mai multe reprezentativitate, să ne asigurăm că democraţia asta este respectată şi că înfloreşte”, a mai declarat Coliban.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare