Politic

BRAȘOV. Allen Coliban, despre factorul determinant în câștigarea alegerilor și despre „domnia” dezvoltatorilor imobiliari

 

Implicarea cetățenilor în viața politică a condus la câștigarea alegerilor locale din municipiul Brașov de către Allen Coliban, după cum explică USR-istul. El a declarat, în cadrul unei emisiuni la Digi 24, că societatea se schimbă și tot mai mulți oameni se implică în viața politică, iar acest factor a fost determinant în câștigarea fotoliului de primar.

„Despre victoria de la Brașov s-a spus că este o minune, un miracol. Cred că puțină lume a crezut că este posibil ca primari în funcție, care sunt de ani buni, de mandate bune în funcție, pot fi detronați, pot fi înlocuiți, într-un singur tur de scrutin. Și, într-adevăr noi am vorbit despre efectul acestui sistem de vot, prin care ne alegem primarii într-un singur tur și despre nevoia de a trece la două tururi. Este una dintre prioritățile noastre, când vom ajunge la guvernare, sperăm din iarna aceasta. Însă, pe de altă parte, vedem că societatea se schimbă, societatea începe să fie mult mai implicată și mai atentă la ce se întâmplă în zona politicului și nevoia aceasta de schimbare poate să mobilizeze un număr suficient de oameni, ceea ce s-a întâmplat la Brașov, în week-end. Acesta a fost factorul principal care a dus la rezultatul votului”, a declarat noul primar al Brașovului.

Noul primar vrea modificarea Planului Urbanistic General

Emil Boc a declarat, după aflarea rezultatelor surprinzătoare din Brașov și din alte mari orașe din țară, că se simte nevoie unui „next level” (trad. nivelul următor), declarație cu care noul primar al orașului s-a arătat de acord.

„Dacă vii doar în trecere în Brașov, lucrurile arată bine, însă, în momentul în care locuiești în Brașov, în momentul în care ai copii care termină un liceu în Brașov și pleacă să studieze în alte orașe și ne dăm seama că există această migrație a tinerilor către alte orașe din România, în momentul în care ne dăm seama că dezvoltarea urbană se face fără a respecta niște nevoi ale societății – avem zeci de mii de apartamente construite în ultimii ani, dar care nu au parcuri, nu au creșe, nu au grădinițe, nu au școli – și vorbim despre un fenomen. Noi vrem parcuri și un obiectiv ar fi să devenim Capitala Verde a României. Asta înseamnă ca pe de o parte să dezvoltăm aceste cartiere noi respectând niște condiții minime de calitate a vieții. Ne referim la parcuri, la infrastructură. Am avut chiar cartiere dezvoltate fără străzi asfaltate, într-un oraș municipiu – reședință de județ. Pe de altă parte, pădurile Brașovului se află sub o presiune imobiliară și nu doar imobiliară. Anul trecut am reușit împreună cu societatea brașoveană să blocăm un drum forestier care elimina 8.000 de arbori din zona proximă a Brașovului (n.r. Gorița), în zona Masivului Tâmpa – Postăvarul”, a precizat Allen Coliban.

Noul primar al Brașovului a adăugat că trebuie modificat Planul Urbanistic General, care se face pe 10 ani, iar în prezent sunt în faza de regândire, de revizuire. USR-istul a adăugat că se va consulta cu specialiști, pentru o dezvoltare în folosul comunității.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare