Politic

BRAȘOV. Allen Coliban candidează pe lista „Împreună USR PLUS Curaj pentru România!”

 
Allen Coliban, primarul Brașovului și vicepreședinte la nivel național al (fostului) USR, acum USRL PLUS, și-a anunțat candidatura pentru Biroul Național al formațiunii politice, în echipa lui Irineu Darău, senator de Brașov, care s-a înscris oficial sâmbătă în cursa pentru funcția de președinte al partidului, în care se mai află Dan Barna și Dacian Cioloș.
Coliban și-a argumentat opțiunea, criticând voalat modul în care mai ales Barna (Cioloș e copreședinte) conduce acum USR PLUS.
„Organizațiile politice conduse de principii și valori sunt singurele care pot aduce în fața electoratului membri care să pună în aplicare promisiunile electorale, să aducă reformele așteptate. Organizațiile conduse de orgolii vor produce mult mai puțină valoare, iar electoratul va fi dezamăgit.
Candidez pentru Biroul Național al USR PLUS pe singura listă echilibrată, cu oameni de valoare de la fostul USR și de la fostul PLUS. Pe cea mai echilibrată listă când vine vorba de reprezentativitatea de gen. Pe cea mai reprezentativă listă când vine vorba de reprezentarea tinerilor.
Îl susțin pe Irineu Darău la președinția partidului, pentru că a demonstrat ani la rândul că este omul echilibrat, înclinat spre leadership principial, care poate readuce partidul acolo unde a fost: un partid care inspiră și oferă speranță!
Alături de Nicu Stefanuta, Cătălin Teniță, Mihai Polițeanu, Adrian Albu, Flavia Boghiu, Radu Molnar, Cosmin Poteraș, Ilinca Ghiza, Mihai Tonsciuc, Magdalena Trofin, Vlad Teohari, Anca Sawaya, Dana Hering, Bogdan Stroe, Marius Cobianu, Mihai Morariu, Vlad Zaha, Marius Ioan Irimia, Andrei Corbu, Eduard Grigorescu, Anca Marcu și Alexandra Coliban (suntem doar prieteni, nu rude) (nota red. – președinta filialei Brașov a USR PLUS) suntem lista Împreună USR PLUS Curaj pentru România!”.
 
Sursa foto: Facebook/Allen Coliban
 
Citiți și:


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button