Politic

BRAȘOV. ALEGERI PARLAMENTARE. Sancționat pentru filmulețul din cabina de vot

 

De la începerea procesului de votare până în acest moment, la nivelul județului Brașov au fost înregistrate în sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal 39 de sesizări, dintre care 28 au fost infirmate, iar 11 sunt în curs de cercetare, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

„De asemenea, au fost înregistrate 3 sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. În urma verificărilor efectuate, o sesizare nu s-a confirmat, una este în curs de cercetare, iar într-un caz a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru nerespectarea Legii nr. 208/2015 pentru o persoană care a realizat un clip video într-o cabină de vot, în care se poate observa buletinul de vot, ulterior persoana în cauză distribuind acest videoclip pe o rețea de socializare. La nivelul județului Brașov nu au fost semnalate probleme deosebite din punct de vedere al ordinii publice”, a mai informat sursa citată.

În ceea ce privește persoanele aflate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, 14 dintre acestea au depus cerere pentru a vota, 10 au votat, dar celelalte patru persoane nu și-au putut exercita dreptul la vot, întrucât nu au domiciliul sau reședința pe raza județului Brașov. 

VEZI ȘI:

ALEGERI PARLAMENTARE – BRAȘOV & ROMÂNIA. Minut cu minut… / Ce au transmis primarul Allen Coliban și președintele CJ Adrian Veștea 

BRAȘOV. ALEGERI PARLAMENTARE. Ce fapte sunt considerate contravenții / infracțiuni


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare