Politic

BRAȘOV. AFI va construi un nou giratoriu și mai multe benzi de circulație în jurul mall-ului. GALERIE FOTO

  • 20171027_114344_243154.jpg
  • 20171027_115000_243161.jpg
  • 20171027_114603_243159.jpg
  • 20171027_114555_243156.jpg
 

Zona Hidro A, unde se construiește un mall, este complet răvășită de câteva zile, fiind tăiați mai mulți arbori din apropierea stației de autobuz, iar trotuarele au fost distruse pe alocuri. Cam același lucru s-a întâmplat și pe strada Nicolae Titulescu.

Totul face parte din planul de construire a complexului AFI, după cum ne-au transmis autoritățile.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, copacii au fost tăiați cu toate avizele în regulă și potrivit regulamentului în vigoare: „Tăierea din zona stației RAT din zonă s-a făcut cu avizul Primăriei Brașov, dar și de la Agenția pentru Protecția Mediului, întrucât vor fi plantați mai mulți arbori până la finalizarea lucrărilor”.

În schimb, constructorul va amenaja, conform planului depus la Primărie pentru avizare, o zonă verde în interiorul pe o suprafață considerabilă. Cât privește trotuarele distruse, acestea vor fi refăcute după amenajarea drumurilor de acces dinspre complexul AFI și Centrul Civic, respectiv strada Nicolae Titulescu.

Analizând planul de construire, în jurul complexului vor apărea noi benzi de circulație, dar și un sens giratoriu, în apropierea sediului Poliției Brașov, de pe strada Nicolae Titulescu.

Articole asemănătoare

Astfel, va fi acces auto din Bulevardul 15 Noiembrie spre AFI cu ieșire obligatoriu spre dreapta, în zona din dreptul Bisericii de lemn, fiind sens unic. Accesul pe strada N.D. Cocea va fi normal, dar strada se lărgește. De-a lungul complexului, pe Bulevardul 15 Noiembrie, va fi construită o bandă de decelerare, iar pe strada Nicolae Titulescu, cele două benzi de circulație vor fi suplimentate cu alte două.

Amintim că noua construcție se va întinde pe o suprafață de aproximativ 4,8 ha.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button