BRAȘOV. Adrian Veștea revendică, și în numele lui Scripcaru, proiectul Sălii Polivalente
După ce Primăria Brașov a anunțat încheierea unei etape a proiectului Sălii Polivalente (detalii: BRAȘOV. Patru oferte pentru realizarea Sălii Polivalente care va costa 279 de milioane de lei), președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea (care e și președintele PNL Brașov), face câteva considerații, într-o postare pe pagina oficială de Facebook, prin care, voalat, revendică proiectul, în numele George Scripcaru și al PNL. Veștea reamintește că inițiativa îi aparține fostului primar și că a fost sprijinită de el, ca președinte al CJ, dar și de brașoveanul Ludovic Orban, în 2020, când era premier.
„Sala Polivalentă a Brașovului este un proiect important pentru comunitatea braşoveană, pe care l-am susţinut încă din momentul în care fostul primar George Scripcaru anunța, în anul 2019, că vrea să-l realizeze.
Am considerat încă de la început că acest proiect de mare anvergură, indispensabil pentru un oraş de talia Braşovului, trebuie finanţat din bugetul de stat şi implementat de Compania Naţională de Investiţii.
În acest sens, pe parcursul anului 2020, împreună cu George Scripcaru şi cu Mihail Veştea – la vremea respectivă secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, am participat la mai multe întâlniri de lucru, inclusiv cu premierul de atunci, Ludovic Orban, având ca tematică elaborarea proiectului, dimensionarea investiţiei şi stabilirea modalităţii concrete prin care obiectivul putea fi preluat în portofoliul Companiei Naţionale de Investiţii.
Toate demersurile noastre s-au materializat odată cu emiterea Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei din 15 iulie 2020, prin care Sala Polivalentă a fost preluată în portofoliul Companiei Naţionale de Investiţii şi inclusă în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, Subprogramul „Săli de sport”.
În continuare, documentaţia tehnico-economică la faza de proiect tehnic şi detaliile de execuţie pentru Sala Polivalentă elaborate de Municipalitatea braşoveană au fost aprobate în comisia interministerială, în 25 august 2020 a fost emis avizul Comisiei Tehnico-Economice a #CNI, iar în 24 septembrie a fost adoptată Hotărârea de Guvern necesară pentru predarea-preluarea obiectivului spre finanţare şi execuţie”, menționează Adrian Veștea.
Președintele CJ Brașov mai afirmă că a continuat şi pe parcursul anului 2021 să urmărească îndeaproape stadiul derulării proiectului, discutând în mai multe rânduri cu conducerea CNI despre modul cum se desfăşoară procedurile de achiziţie a execuţiei lucrărilor, „iar astăzi sunt bucuros să aflu că interesul operatorilor economici pentru această investiţie este unul major.
Sunt convins că Sala Polivalentă a Braşovului va polariza interesul marilor organizatori de evenimente sportive şi culturale de nivel naţional şi internaţional şi, prin aceasta, va fi un factor de dezvoltare pentru municipiului şi judeţului nostru”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.