Politic

BRAȘOV. Adrian Veștea, despre investițiile ultimilor ani

 
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, își prezintă pe pagina oficială de Facebook, investițiile realizate de-a lungul celor aproape cinci ani de când conduce instituția.
Din anul 2016 și până în prezent, finanțarea domeniului sănătății a fost una dintre prioritățile mandatelor mele la conducerea Consiliului Județean Brașov.
Prezentarea grafică arată execuţia sumelor alocate sănătăţii din bugetul judeţean, respectiv sumele implementate şi decontate, iar creşterile de la un an la altul sunt spectaculoase.
Totul a culminat cu alocările din anul 2020, când pe fondul necesităţilor generate de criza pandemică, 40% din bugetul propriu al Consiliului Judeţean a fost repartizat celor şase unităţi spitaliceşti aflate în subordinea noastră: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. A.I. Sbârcea”, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie şi Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie.
În valori absolute, cele mai mari sume au fost executate în anul 2021, însă din totalul acestora 33.329,83 mii lei au reprezentat fonduri europene atrase prin cele trei proiecte POR privind dotarea cu echipamente medicale a UPU din cadrul Spitalului Judeţean şi a ambulatoriilor de la Judeţean şi Neurologie, precum şi în proiectul POIM privind gestionarea crizei COVID-19 în judeţul Braşov.
Sumele prezentate de grafic nu includ fondurile europene nerambursabile atrase în cadrul altor proiecte destinate spitalelor, respectiv:
– 2 proiecte POR privind eficientizarea energetică a clădirilor unităţilor medicale şi sociale (dintre care unul este deja finalizat),
– 2 proiecte POR prin intermediul cărora am decontat investiţii mai vechi în modernizarea serviciilor de urgenţă şi a celor din ambulatoriu (proiecte deja încheiate),
– 1 proiect POCA privind digitalizarea serviciilor sociale și medicale, aflat în implementare.
Dacă ar fi să totalizăm fondurile europene pe care le-am atras prin intermediul tuturor proiectelor destinate spitalelor noastre, ajungem la valoarea de 124 de milioane de lei.
Pe lângă sumele prezentate în grafic mai trebuie să adăugăm investiţiile demarate la nivelul Consiliului Judeţean şi apoi predate la Compania Naţională de Investiţii, aşa cum este cazul reabilitării şi modernizării corpului B al Spitalului Judeţean Braşov (proiect în fază finală de execuţie, cu o valoare de peste 26 de milioane de lei), precum şi proiectele investiţionale finanţate de Ministerul Sănătăţii prin Banca Mondială: extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean (în valoare de 10,3 milioane de lei, proiect ajuns în etapa recepţiei finale), şi modernizarea corpului vechi al Maternităţii (proiect finalizat în 2018, cu o valoare de aproximativ 30 de milioane de lei).
Îmi doresc ca brașovenii să se simtă în siguranță când trec pragul unui spital public, să fie tratați în condiții decente, cu aparatură performantă! Mai avem încă multe de făcut la acest capitol și, cu siguranță, le vom face!
În spatele acestor proiecte și realizări a stat o echipă de oameni extraordinari și o muncă titanică: echipa CJ Brașov, pe care cu mândrie o coordonez și căreia îi mulțumesc!”
Continuăm şi în 2022!, a scris Veștea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare