BRAȘOV. Adrian Veștea, despre bugetul și proiectele CDR Centru…
Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, a prezidat reuniunea de lucru a Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Centru, care a avut loc în Poiana Brașov, în intervalul 26-27 noiembrie, așa cum s-a menționat pe pagina de Facebook a CJ Brașov.
La ședința forului decizional al Regiunii Centru – pe care șeful CJ Brașov îl prezidează, au fost prezenți președinții celor șase consilii județene – Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – primarii municipiilor reședință de județ și edilii nominalizați să reprezinte orașele și comunele pentru fiecare județ din regiune, alături de conducerea Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.
„Ținând cont de cadrul partenerial și calendarul nostru de activități referitor la pregătirea Regiunii Centru pentru perioada de programare 2021-2027, aprobate de CDR Centru la jumătatea acestui an, am discutat despre direcțiile propuse pentru dezvoltare și am analizat demersurile realizate de ADR Centru până în acest moment. Ne concentrăm atenția pe prioritățile strategice ale Regiunii Centru, care trebuie să fie corelate cu documentele regionale de planificare şi programare pentru perioada 2021-2027. Am vorbit și de obiectivele și ideile care ar putea fi finanțate în perioada următoare. Portofoliul de proiecte este creat la nivelul ADR Centru și am discutat despre aplicația electronică pentru completarea acestuia, utilă și accesibilă tuturor celor ce doresc să-și coordoneze și coreleze proiectele. Noi, la Brașov și întreaga regiune din inima țării, trebuie să răspundem țintelor vizate de UE: o Europă mai inteligentă și inovatoare, mai verde, mai conectată, mai socială, mai apropiată de cetățenii ei”, a declarat, potrivit sursei citate, Adrian-Ioan Veștea, președinte al CDR Centru și al CJ Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.