Politic

BRAȘOV. Adrian Veștea, candidat la șefia Ligii Aleșilor Locali

  • vestea_3.png

Liberali din toată țara se reunesc în Poiana Brașov pentru alegeri în partid. Liga Aleșilor Locali PNL are loc în 26 mai, cu participarea celor 1.200 de primari liberali, care își vor alege liderii. De asemenea, Consiliul Național al PNL a fost convocat pentru 27 mai, la Poiana Brașov, cu participarea a 1.000 de delegați.

În cadrul Consiliului Național al PNL vor avea loc alegeri pentru funcțiile de secretar general al PNL, prim-vicepreședinte în domeniul strategiilor politice și vicepreședinte în domeniul apărării și siguranței naționale.

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Ioan Veştea, şi-a depus, oficial, candidatura pentru funcţia de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali PNL.
„Voi candida la Liga Aleşilor Locali, este o opţiune pe care mi-am manifestat-o de mai multă vreme. M-am regăsit permanent în această poziţie. Sunt unul dintre liberalii care face administraţie publică de peste 20 de ani şi îmi doresc ca în continuare să am o implicare cât se poate de bună. Sunt şi preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene şi cred că sunt foarte multe aspecte prin care aleşii locali trebuie susţinuţi de către partid, de către Guvern”, a declarat, la Radio România Braşov, preşedintele PNL Braşov, Adrian Veştea.
Adrian Veştea este membru PNL de 24 de ani. A fost consilier local la Râşnov 4 ani, 12 ani primarul acestui oraş, iar din 2016 este preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare