Politic

BRAŞOV. Adrian Gabor: „Este normal să fie amintit George Scripcaru, doar este unul dintre membrii de marcă ai PNL!”

  • Adrian Gabor 15 martie 1_207320.JPG
 

Dacă la conferinţa de presă susţinută duminică la sediul PNL Braşov, cei doi co-preşedinţi liberali Alina Gorghiu şi Vasile Braga şi-au arătat susţinerea fermă faţă de Adrian Gabor (foto 2), candidatul PNL pentru funcţia de primar al Braşovului, la evenimentul organizat în Sala Filarmonicii s-au întrecut în laude la adresa actualului primar, George Scripcaru. Acolo, de candidatul braşovean au amintit doar în contextul prezentării alături de ceilalţi 57 de candidaţi pentru celelalte primării din judeţ.

„E normal să fie amintit, doar este unul dintre membrii de marcă ai PNL. Nu poţi da cu piciorul unui om, doar pentru că are nişte probleme (referire la dosarul penal deschis de DNA, pentru care este judecat – n.r.). De altfel, prezumţia de nevinovăţie există, până la o soluţie definitivă. Este alegerea lui George Scripcaru dacă va candida ca independent sau nu. Pe de altă parte, Vasile Blaga i-a mulţumit lui George Scripcaru pentru lucrurile bune pe care le-a făcut în administrație, dar și pentru ceea ce a făcut pentru acest partid liberal, având în vedere, aşa cum s-a mai spus, că a fost unul dintre primii 10 oameni care au susţinut fuziunea şi nu alianţa. În continuare, în PNL lucrăm în echipă, dar în primul rând facem echipă cu braşovenii pentru a putea face lucruri împreună. Vă asigurăm că PNL va lupta din toate puterile să câştige primăriile şi consiliile locale din tot judeţul”, ne-a declarat Adrian Gabor.  

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button