Brașov. Adrian Gabor despre candidatura pentru funcția de primar: „M-am retras”
După ce miercuri, Organizația Municipală a PNL Brașov l-a propus pe consilierul local Adrian Oprică drept candidat pentru funcția de primar, astăzi, în conferința de presă, cel care a venit pentru a oferi detalii privind această nominalizare a fost colegului lui de partid, Adrian Gabor. De altfel, și el a fost unul dintre cei șapte liberali înscriși în cursa internă pentru obținerea calității de candidat pentru primăria municipiului reședință de județ.
Adrian Gabor a afirmat că desemnarea lui Oprică drept candidat pentru Primăria Brașov este o etapă, inclusă într-un grafic mai amplu al partidului, care se va încheia cu validarea de către Consiliul Național.
Deși prezentat ca fiind unul dintre favoriții în cursa internă pentru Primăria Brașov, Adrian Gabor a anunțat că „m-am retras. La nivel național, s-a decis ca președinții filialelor locale să fie candidații pentru funcția de primar, iar eu sunt vicepreședinte al Consiliului de Coordonare Municipal Brașov. Nu puteam fiu pe două fronturi, adică președinte al filialei locale și vicepreședinte al Consiliului Județean”.
„Am fost un soldat disciplinat”
El a mai spus că indiferent cine va fi candidatul pentru funcția de primar al Brașovului, „noi rămânem uniți și îl susținem. Până acum am fost un soldat disciplinat al partidului care și-a îndeplinit misiunile și la fel voi fi și în continuare”.
În momentul în care Mihail Veștea a renunțat la funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, a declarat că „în PNL sunt mai mulți posibili candidați pentru Primăria Brașov, Adrian Gabor fiind unul dintre ei. El este singurul care este în Consiliul Județean și cred că este normal să ocupe funcția de vicepreședinte, urmând ca în perioada rămasă până la alegerile locale de anul viitor să demonstreze că poate deveni primar al municipiului reședință de județ”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.