Politic

BRAŞOV. Actorii de la Teatrul „Sică Alexandrescu” au câştigat bătălia cu reprezentanta Primăriei

 

Primarul Braşovului George Scripcaru a decis astăzi să îi retragă Ceciliei Doiciu, şefa Direcţiei Relaţii Externe, Cultură şi Evenimente din cadrul Primăriei Braşov, atribuţiile de coordonare a activităţii de instituţiilor de spectacole din subordinea municipalităţii: Teatrul „Sică Alexandrescu”, Opera, Filarmonica şi Teatrul pentru Copii „Arlechino”.

Decizia a fost anunţată astăzi de viceprimarul Ciprian Bucur, care a precizat că retragerea atribuţiilor are legătură cu sesizările venite din partea conducerii demisionare a Teatrului „Sică Alexandrescu” şi a actorilor, care au protestat înainte de fiecare spectacol din weekend-ul trecut, cerând demisia Ceciliei Doiciu pentru „abuzuri şi ilegalităţi”: faptul că Sala Mare a Teatrului a fost dată în chirie după renovare, fără a respecta programul de repetiţii şi de spectacole, iar banii obţinuţi se duc la bugetul local şi nu în cel al teatrului, care are dreptul şi nevoie să realizeze venituri proprii. De asemenea, se reproşează faptul că procedura de organizare a concursului pentru postul de director al teatrului ar fi fost ilegală, dar şi că reprezentanta Primăriei Braşov, membru în Consiliul de Administrație al teatrului, nu ar fi acceptat ca preţul biletelor pentru Festivalul de Dramaturgie Contemporană, ce va avea loc în această lună, să fie majorat. Actorii au decis să poarte în piept o bulină roşie care poartă mesajul revoltei: #stopabuzurilor”.

Astfel, după ce conducerea TSA a demisionat în bloc, Primăria Brașov a organizat azi o şedință pentru a detensiona situația. Decizia, a anunțat Ciprian Bucur, a fost „retragerea atribuțiilor Ceciliei Doiciu în ceea ce privește coordonarea activității instituțiilor de cultură. De asemenea, ei îi va fi retrasă și calitatea de membru al Consiliilor de Administrație ale instituțiilor de cultură aflate în subordinea municipalității”, a declarat Bucur. De asemenea, el a precizat că Claudiu Goga va fi la conducerea TSA până la sfârșitul lunii noiembrie, când îi va expira interimatul.
„Decizia retragerii atribuțiilor Ceciliei Doiciu a fost luată pentru a detensiona situația, precum și în urma mai multor reclamații. Vom face un audit în ceea ce privește aspectele reclamate de conducerea TSA”, a mai spus Bucur.

Încă nu se ştie dacă Cecilia Doiciu va mai ocupa fotoliul de director interimar la Opera Braşov.

Citiţi şi:

BRAŞOV. Protestul actorilor de la „Sică Alexandrescu” continuă

UDPATE BRAȘOV. Protest al actorilor de la Teatrul „Sică Alexandrescu”

BRAŞOV. Conducerea Teatrului „Sică Alexandrescu” şi-a dat demisia


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button