Politic

BRAŞOV. Acces facil la informaţii de interes comunitar, inclusiv meteo, pentru cetăţeni, pe site-ul Prefecturii

 

În această dimineaţă am fost informaţi că paginile web ale Instituțiilor Prefectului au adoptat un model unitar pentru a facilita un acces rapid la informațiile privind principalele servicii de interes pentru cetățeni.

În scopul asigurării unei guvernări deschise, participative, responsabile și eficiente prin promovarea transparenței, Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu Instituțiile Prefectului, a elaborat un format standard al paginilor de internet. Noul format este structurat astfel încât să faciliteze accesul cetățenilor la informațiile privind principalele servicii publice oferite de către instituțiile prefectului, respectiv eliberarea pașapoartelor simple, gestionarea operațiunilor privind permisele de conducere și înmatricularea vehiculelor și eliberarea apostilelor pentru actele administrative”, se arată în comunicatul trimis de la biroul de presă al Prefecturii Braşov.

Toate aceste date se vor afla în aceleași zone din meniurile tuturor Instituțiilor Prefectului. 

Un alt aspect important și de interes public este reprezentat de faptul că site-urile preiau automat atenționările meteo emise de către Administrația Națională de Meteorologie.

Noile site-uri sunt disponibile la adrese de forma: [indicativ județ].prefectura.mai.gov.ro și sunt publicate și pe site-ul Guvernului României   – http://gov.ro/ro/guvernul/organizare/prefecturi.

Pentru Prefectura Braşov intraţi aici: http://bv.prefectura.mai.gov.ro/


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare