BRAŞOV. A început livrarea autobuzelor noi, deocamdată 10 din 105 achiziţionate
Primele 10 autobuze noi din lotul celor 105 achiziționate de municipalitate prin creditul de aproximativ 25 de milioane de euro acordat municipalității de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au fost astăzi testate pe străzile oraşului.
„Astăzi au sosit primele zece autobuze, iar în următoarea perioadă toate celelalte vor fi livrate către municipalitate și vor intra în exploatarea RATBV SA. Această achiziție face parte din programul de mobilitate al Municipiului Brașov, prin modernizarea, dotarea și extinderea activității RATBV. De asemenea, Fondul de Mediu ne-a validat cererea noastră de accesare a celor 107 milioane de lei pentru 32 de autobuze electrice și 20 hibrid, iar în următoarele zile vom depune cererea pentru o nouă finanțare nerambursabilă, pe Axa 4 din POR, pentru 25 de troleibuze și 10 autobuze hibrid, cu o valoare aproximativă de 93 milioane de lei, la care contribuția Municipalității va fi de 2%. Tot prin POR, dar având Ministerul Dezvoltării ca lider de proiect, vom achiziționa alte 26 de troleibuze și 20 de autobuze electrice. Punem astfel în aplicare prevederi ale Planului de Mobilitate și a Planului de calitate a aerului în Brașov, precum și a Hărții de zgomot pe care astăzi o vom aproba astăzi în Consiliul Local. Este o parte dintre măsurile de reducere a poluării pe care intenționăm să le punem în practică, pornind de la dotarea RATBV SA cu mijloace de transport moderne și mai puțin poluante, astfel încât să creăm condițiile necesare pentru ca mulți dintre cei care utilizează mașina personală în deplasarea zilnică să renunțe la aceasta în favoarea transportului în comun”, a declarat primarul George Scripcaru.
Flota de 105 autobuze noi, producție Menarini, este formată din 30 vehicule de 10,6 metri, având capacitatea de 74 de călători (20 pe scaune), 40 de autobuze de 12,1 metri lungime și capacitate de 98 de călători (22 pe scaune), 35 de auobuze de 18 metri lungime și 146 de călători capacitate (40 pe scaune).
Toate autobuzele au motoare Diesel Euro 6, clasa C, care reprezintă cel mai înalt standard pentru motoarele Diesel din acest moment. Vehiculele sunt dotate cu Cutie automată ZF, 6+1 rapoarte, au acces persoane cu dizabilități (înclinare la bordură + trapă manuală), podea joasă integral, aer condiționat, 8 camere video amplasate în interior și exterior, panouri indicatoare linie/traseu, amplasate pe trei laturi ale autobuzelor. Autobuzele sunt dotate cu sistem de monitorizare și analiză a parametrilor autovehicolului și a modului de conducere, inclusiv a consumului de combustibil, iar producătorul asigură prin contract o garanție de trei ani, inclusiv consumabile petnru mentenanță. Din totalul flotei noi, 45 dintre vehicule (câte 15 din fiecare categorie de lungime) vor avea sisteme de numărare automată a călătorilor.
„Pregătim mașinile pentru a intra în trafic. Este vorba despre dotările interioare suplimentare și obținerea documentelor de licențiere. În primele zile din ianuarie mașinile vor fi pregătite și vor intra în exploatare. În momentul de față au sosit zece, sunt produce toate vehiculele de 10,6 metri și 12,1 metri, și până în aprilie toate loturile vor fi livrate”, a precizat Ovidiu Bucurei, director RATBV SA.
Prin „Programul privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane”, lansat de Administrația Fondului de Mediu, municiopalitatea va achiziționa 32 de autobuze electrice și 20 de autobuze electric-hibrid, au anunţat reprezentanţii Primăriei Braşov.
Valoarea achizitiei este de 137.000.000, dintre care 109.600.000 reprezintă finantare din fonduri AFM (80%), iar restul de 27.400.000 (20%) reprezintă contribuția Municipiului Brașov. În acest moment Brașovul este pe lista de eliguibilitate pentru finanțare, după ce trece perioada de contestații se va putea semna contractul de finanțare, iar apoi va putea fi demarată procedura de achiziție.
Achiziția de mijloace de transport cu finanțare prin Programului Operaţional Regional 2014-2020, – Axa prioritară 4 vizează cumpărarea a 26 de troleibuze de 18 metri, 8 autobuze electrice de 12 metri,12 autobuze electrice, precum și montarea a 4 stații cu încarcare rapidă și a 12 stații cu încarcare lentă. Sunt trei cererei de finanțare diferite, cu o valoare eligibilă totală de 166,77 milioane lei (inclusiv TVA) și contribuția de 2% din partea municipalității. Municipiul Brașov este partener, iar lider este Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Tot prin POR, dar pe cerere de finanțare făcută direct de Municipalitate, vor fi achiziționate 25 de troleibuze și 10 autobuze hibrid, cu o valoare aproximativă de 93 milioane de lei, la care contribuția Municipalității va fi tot de 2%.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.