Politic

BRAŞOV. A fost semnat contractul pentru construirea căminului pentru elevii de la Şcoala Profesională Germană Kronstadt

  • camin_260150.jpg
  • 1_260151.jpg
  • 2_260149.jpg
 

Primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, a semnat astăzi parteneriatul pentru construirea căminului pentru elevii de la Şcoala Profesională Germană Kronstadt. Alături de el s-au aflat şi ceilalţi parteneri ai proiectului de educaţie în sistem dual, respectiv reprezentanţii companiilor implicate în susţinerea SPGK, inspectorul şcolar general Ariana Bucur, precum şi directorul adjunct al acestei unităţi de învăţământ, Daniela Croitoru.

„Astăzi am ajuns în faza de semnare a protocolului pentru ultima investiţie majoră dedicată acestei unităţi de învăţământ, căminul pentru elevi, şi doresc să le mulţumesc partenerilor noştri care ne-au sprijinit de-a lungul acestor ani. Fără sprijinul acestor firme, învăţământul dual ar fi rămas doar în faza de intenţie. Odată cu construirea acestui cămin putem spune că Braşovul nu doar că are cel mai avansat program de educaţie în sistem dual, ci şi ca oferă cele mai bune condiţii tinerilor care vor deveni viitori angajaţi ai companiilor braşovene”, a declarat primarul.

După semnarea acestui protocol urmează fazele procedurale pentru punerea în operă a acestui proiect, de la pregătirea documentației necesare, până la licitația pentru lucrări și execuția lucrării propriu-zise.

„Am eliberat certificatul de urbanism, iar acum se lucrează la studiul de fezabilitate. Ca și la celelalte investiții realizate în acest parteneriat – clădirea școlii, atelierele și sala de sport – Municipalitatea va face investiţia, iar dotarea va fi făcută de către partenerii din Asociaţia DWK Fit For Future, pe același principiu pe care l-am folosit și până acum: orice leu dat de Primărie va fi dublat de partenerii privați. Trebuie să menţionez că şi proiectul tehnic este suportat de către companiile care susţin acest proiect. Protocolul prevede o durată maximă de realizare a investiției de trei ani din momentul obţinerii autorizaţiei de construire. Noi sperăm să nu apară probleme procedurale și să realizăm acest cămin cât mai repede. Școala Profesională Kronstadt este prima în sistem dual din Brașov și a devenit model de bună practică în toată România. Mă bucur că a produs lucruri concrete, că reușește să le ofere elevilor o meserie, un loc de muncă și un punct de plecare în viață. Ca primar mă mândresc cu ea și doresc să multiplicăm cât mai mult acest exemplu”, a subliniat Scripcaru.

Construcţia căminului este ultima fază în realizarea campusului şcolar al Şcolii Profesionale Germane Kronstadt, care până în prezent cuprinde corpul de clădire al şcolii propriu-zise, clădirea atelierelor şcolare şi sala de sport. La acestea se adaugă curtea interioară cu terenul de sport în aer liber.

Cămin cu 11 nivele 

Se propune realizarea unei clădiri cu subsol, parter şi nouă etaje (ultimul retras), care să permită cazarea unui număr de aproximativ 300 de elevi. Desfăşurarea pe înălţime a clădirii, cu o suprafaţă construită la sol mică, a reieşit din dorinţa de a afecta cât mai puţin suprafaţa terenurilor de sport şi a spaţiilor verzi.

Vor exista şi spaţii de cazare pentru profesori invitaţi, două săli multifuncţionale pentru studiu individual, întâlniri sau conferinţe.

La parter se asigură un spaţiu de alimentatie publică, cu sală de mese şi bucătărie în regim de catering. Sala se deschide spre un spaţiu verde, care poate găzdui şi alte activităţi comune ale elevilor. Astfel, parterul devine un spaţiu de socializare, care asigură crearea unei comunităţi unite în rândul elevilor.

Un punct esenţial urmărit este atingerea celor mai noi standarde de calitate şi eficienţă energetică, urmărind principiile proiectării sustenabile. Orientarea camerelor, iluminatul natural, faţada ventilată, panourile solare şi fotovoltaice, folosirea sistemelor eficiente energetic sunt doar câteva elemente care asigură calitatea locuirii şi costuri reduse de întreţinere pe toată durata de funcţionare a clădirii.

Potrivit protocolului, Primăria Brașov va realiza efectiv construcția, în timp ce partenerii se vor ocupa de proiectare, avize, autorizații și administrarea ulterioară. DWK Fit For Future, asociația care se ocupă de administrarea SPGK, va întocmi/obține pe cheltuiala sa toate documentațiile necesare edificării construcției, inclusiv caietul de sarcini pentru licitația de lucrări și avizele, respectiv autorizațiile de după recepția lucrării, și va asigura asistenţă tehnică din partea proiectantului atât pe perioada achiziţiei contractului de execuţie lucrări, cât şi pe perioada de execuţie a lucrărilor. Documentațiile vor fi predate cu titlu gratuit municipalității, care se va ocupa de contractarea execuției lucrării și plata cheltuielilor de construcție. Dotarea camerelor de cămin, sălii de mese, spaţiilor administrative, conform proiectului, în termen de 3 luni de la darea în administrare către SPGK, este de asemenea sarcina DWK.

În prezent, la Şcoala Profesională Germană Kronstadt sunt înmatriculaţi 762 de elevi, din judeţele Braşov, Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Iaşi, Neamţ, Prahova, Suceava, Tulcea şi Vaslui.

Istoric

Școala Profesională Germană Krostadt este Prima şcoala profesională în sistem dual din România, devenită model de bună practică la nivel național. Școala a fost inauguratăîn anul 2012, în urma unui proiect-pilot realizat de Primăria Brașov în parteneriat cu Companii membre ale Clubul Economic German și Inspectoratul Şcolar Brașov. Școala se află pe vechiul amplasament al Colegiului „Sfinţii Voievozi”, situat în Braşov, str. 13 Decembrie nr. 131. Imobilul se află în proprietatea municipiului și a fost reabilitat complet, apoi dat spre administrare SPGK.

În 2015 a fost reabilitată clădirea atelierelor, unde au fost amenajate laboratoare de mecatronică, pneumatică, laborator CNC, ateliere pentru utilaje convenţionale, ateliere de sudură, de lăcătuşerie, de logistică, sală pentru protecţia muncii, sală de instruire şi un snack-point. Costul investiției de la bugetul local a fost 1.439.306,53 lei cu TVA inclus, iar dotarea atelierelor a fost făcută de partenerii privați.

Înainte de începerea anului școlar 2018-2019, a fost inaugurată sala de sport, de asemenea reabilitată de municipalitate și dotată de Asociaţia DWK Fit For Future. Valoarea investiției plătite din bugetul local a fost de 1,66 milioane de lei cu tot cu TVA și a presupus refacerea din temelii a clădirii. Sala de sport a fost construită în anii ’80, pe vremea când în această unitate școlară funcționa Liceul Industrial Rulmentul. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button