Politic

BRAŞOV. 2018 este anul „Combaterii poluării cu plastic”

 

Sărbătorită în fiecare an în ziua de 5 iunie, Ziua Mondială a Mediului a fost instituită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite și reprezintă elementul cel mai important al Programului Națiunilor Unite.

Tema aleasă în acest an este „Combaterea poluării cu plastic”. Mesajul pe care organizatorii il transmit este să se găsească alternative durabile la utilizarea excesivă a plasticului care poluează mediul înconjurător, să fie mai apropiați de natură și  mai atenți la efectele pe care dezvoltarea economică le poate avea asupra acesteia.

În acest context, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Brașov a declarat ziua de 5 iunie „Ziua porților deschise”, începând cu ora 10.00. Primii care ne vor vizita sunt elevii Școlii Gimnaziale nr.19 Brașov, care vor intona imnul Eco Școala, la ora 10.30, și cărora le vor fi puse la dispoziție materiale informative legate de acest eveniment. La ora 11.00, vor fi prezenți față în față cu specialiștii de mediu, elevii Colegiului de Științe Grigore Antipa Brașov, iar de la ora 12.00 elevii Colegiului Tehnic Mircea Cristea Brașov și toți cei care doresc să cunoască activitatea instituției de mediu.

„Dorim să transmitem copiilor, comunității brașovene în general, că protejarea mediului nu este o opțiune, ci o obligație pe care o avem față de natura și față de generațiile viitoare. Poluarea cu plastic este o problemă globală, care ne afectează pe fiecare dintre noi”, a declarat Ciprian Băncilă, directorul executiv al APM Brașov.

De asemenea, în aceasta perioadă, reprezentanții APM au participat la reevaluarea mai multor unități de învățământ, în vederea menținerii Steagului verde, din cadrul Programului internațional ECO ȘCOALA și la alte activități educativ-ecologice dedicate Zilei Mondiale a Mediului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button