BRAȘOV. 20 de măsuri pentru un oraș mai puțin poluat în următorii patru ani
Măsurile din cadrul Planului Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul Brașov, cu implementare până în anul 2022, avizate de Agenția de Mediu și Centrul de Evaluare a Calităţii Aerului (CECA), apoi aprobare de Consiliului Local Brașov, sunt 20 la număr.
Astfel, Primăria Brașov are în vedere realizarea acestora astfel încât să se atingă scăderea considerabilă a emisiilor poluante. Anul de începere a aplicarii este 2018.
În primul rând, se dorește creşterea ponderii utilizării transportului public ecologic prin punerea în circulaţie a autobuzelor electrice, autobuzelor electric hibride, autobuzelor alimentate cu GNC şi a trolebuzelor, a autovehiculelor alimentate cu combustibil ecologic /alternativ sau orice alte surse de propulsie ecologice. În acest sens, se are în vedere achiziționarea de 25 de troleibuze, 25 de autobuze electrice, 10 autobuze hibrid și 106 autobuze Euro 6.
În acest context, este necesară promovarea transportului public prin introducerea unui sistem de informare în timp real cu privire la serviciile de transport public și a serviciului eTickting.
Apoi, se are în vedere gestionarea traficului prin realizarea unui pasaj rutier suprateran, în zona Gării Brașov spre Coresi, în vederea decongestionării traficului de pe strada 13 Decembrie, facilitării accesului pietonal spre principalele artere, precum și realizării unor zone pietonale de relaxare.
Gestionarea traficului prin realizarea de căi noi de acces se va face și prin realizarea unui drum de legătură str. Cărămidăriei – Poiana Braşov, respectiv amenajare drum de legătură Brașov – Cristian (str. Cucului). Altă măsură este realizarea unui inel interior de circulație pe străzile deja existente prin implementarea unui sistem de sensuri unice.
Terminal intermodal la Gară
De asemenea, există un proiect privind amplasarea unui terminal intermodal de trafic în zona Gara Brașov. Un alt punct vizează introducerea restricțiilor de încărcare/descărcare mărfuri în toate zonele orașului, aceasta realizându-se doar cu autorizație emisă de primărie.
Totodată, toate trecerile pentru pietoni semnalizate trebuie echipate cu butoane de comandă pentru pietoni până în anul 2020, iar pentru cele existente este necesară modificarea timpilor de semnalizare la intersecții cu treceri pentru pietoni controlate, pentru a introduce intervale de „black-out” și a elimina combinațiile de treceri controlate și necontrolate.
Amenajarea de căi proprii de circulație pentru biciclete, creere de stații de închiriere, parcări, achiziționare de biciclete sunt alte teme pentru viitoare proiecte.
Parcări peste parcări
Se dorește amenajarea de spații de parcare publică în afara carosabilului, între strada Lungă și strada Mihai Eminescu, parcare subterană (Parcul Titulescu), parcarea subterană în spatele Facultății de Silvicultură., parcarea subterană în spatele Hotelului Aro cu scopul de a elibera spațiul străzii pentru alte utilizări, cum ar fi benzi pentru autobuz, trotuare/piste pentru biciclete etc.
Creşterea capacităţii de parcare auto ar putea fi realizată prin amenajări de noi parcări auto în zonele rezidenţiale şi in zona central. Suplimentarea ofertelor de tip „Park & Ride” pentru Municipiul Braşov, construirea unei structuri de tip park & ride localizată în zona de vest a orașului care va prelua fluxul de navetiști din următoarele localități din zona metropolitană: Zărnești, Râșnov, Cristian, Vulcan, Codlea, Gimbav. Aplicarea măsurii este prevăzută a se implementa la nivelul cartierelor: Centrul Vechi și Bartolomeu.
Vom avea și sistem de orientare pentru parcare și sistem de afișare mesaje variabile (VMS) în Poiana Brașov.
Tot la categoria gestionării traficului este inclusă și cresterea taxei de parcare în zona centrală a orașului.
Revenire la sistemul termic centralizat
O altă măsură este continuarea modernizării centralelor termice de cvartal şi dotarea acestora cu cazane cu arzătoare cu emisii reduse de poluanți. Acest obiectiv se poate atinge prin reabilitarea sistemului de încălzire centralizată aflat în municipiul Brașov prin înlocuirea rețelei de distribuție a agentului termic.
Ca urmare, este necesară sprijinirea persoanelor fizice și juridice pentru a se branșa la sistemul centralizat de distribuție a agentului termic, prin decontarea de către municipalitate a costurilor de branșare.
De asemenea, va fi continuat programul de reabilitare termică a clădirilor, prin eficientizarea energetică a blocurilor de locuit și a instituților publice aflate în patrimoniul municipalității.
Reglementarea din punct de vedere termic a ansamblurilor noi imobiliare este la fel de importantă. În noul Plan Urbanistic General va fi prevăzută obligativitatea ca, în cazul locuințelor colective sau ansambluri imobiliare, acestea să fie deservite de centrale de bloc sau de cvartal.
Salubrizare urbană mai eficientă
De asemenea, municipalitatea intenționează și creșterea suprafeței spațiilor verzi și gestiunea celor existente. Astfel, vor fi mărite suprafețele spațiilor verzi, inclusiv pe terase și prin fațade verzi.
Pentru o salubrizare urbană mai eficientă și pentru a nu mai fi reantrenate particulele în atmosferă, se propune aspirarea carosabilului și spălarea acestuia mai ales în perioada caldă. Se va evita, pe cât va fi posibil, măturarea străzilor.
Tren metropolitan
Trenul metropolitan va fi o altă variantă care ar putea duce la diminuarea poluării urbane, pe rutele Triaj Hărman – Gara Brașov – Stupini, Triaj Hărman – Gara Brașov – Bartolomeu – Lustic, Triaj Hărman – Cartier Florilor – Dârste.
Promovarea transportului public prin crearea de benzi dedicate transportului public se va putea face prin amenajarea acestora pe traseul: Terminal Poienelor – Calea București – Str. Toamnei – B-dul. M. Kogălniceanu – B-dul Victoriei – Str. Iuliu Maniu – Str. N. Iorga – Str. Lungă – Calea Făgărașului – Terminalul Stadion Municipal – Str. Lungă – B-dul Eroilor – B-dul 15 Noiembrie – Calea București și Bulevardul Victoriei – Terminal Gară.
Noi interdicții în trafic
Altă măsură ar fi impozitarea diferențiată în cazul deținătorilor de centrale termice de apartament, excepție făcând sistemele pe curent, pompe de căldură şi energie regenerabilă.
Cu același scop, respectiv de de reducere a poluării urbane, autotitățle locale ar putea lua și decizii cu efect temporar, precum interzicerea circulaţiei pe timpul nopții a unor autovehicule concepute şi construite în principal pentru transportul persoanelor şi al bagajelor acestora sau între orele 08:00 şi 19:00 în zilele lucratoare, de luni până vineri, a tuturor autovehiculelor dotate cu motor diesel încadrate în clasa de poluare Euro1 şi Euro2.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.