Politic

Biserica din Răcădău face „Cununia de Aur”

Înscrierile se fac până în 31 mai

  • logomytex.png
 

Brașovenii de religie ortodoxă, care împlinesc în acest an jumătate de secol de când au spus „Da”, sunt invitați pentru a se înscrie la oficierea Cununiei de Aur la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, pentru ca uniunea lor să fie din nou binecuvântată de Dumnezeu.

Pentru al patrulea an consecutiv, Fundația „Sf. Constantin și Elena – Valea Cetății – Brașov” organizează un eveniment dedicat tuturor celor care în acest an împlinesc 50 de ani de la căsătorie. Astfel, în prima duminică din luna iulie, mai precis în 6 iulie 2008, Fundația va organiza în cadrul lăcașului de cult săvârșirea „Cununiei de Aur” pentru toții credincioșii de religie ortodoxă din Brașov care aniversează, în cursul lui 2010, cincizeci de ani de la săvârșirea Sfintei Taine a Cununiei.
Înscrierile se pot face până pe 31 mai, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Cei care vor să sărbătorească creștinește cei cincizeci de ani de împreună viețuire sunt rugați să ia legătura cu părintele paroh Corneliu Gârbacea de la Biserica Ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, str. Al. Odobescu nr. 10, cartierul Valea Cetății, în zilele de miercuri, vineri, sâmbătă, duminică și în zilele de sărbătoare între orele 9.00 – 12.00 și 18.00 – 20.00. De asemenea, mai multe informații se pot obține și apelând numerele de telefon: 0268/331575, 0268/321626, 0368/800177, 0368/800096, 0721/212644, 0744/326262.     (L.J.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google