Politic
Băsescu: Strategia UE 2020, realizată numai prin reformarea instituțiilor românești

Obiectivele Strategiei UE 2020, care trebuie să devină parte a politicii Executivului român, pot fi realizate numai prin reformarea instituțiilor, reducerea birocrației, descentralizarea și reducerea structurilor administrative, a declarat președintele Traian Băsescu, la Bruxelles, la lucrările Consiliului European. România a fost una dintre puținele țări care a susținut toate cele cinci puncte ale Strategiei, a amintit șeful statului. „Motivul pentru care noi am susținut această strategie este pentru că ea se potrivește perfect programului de modernizare a României și nu am văzut niciun inconvenient în a suprapune programul nostru de modernizare a țării cu programul Uniunii Europene”, a explicat Băsescu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



