Băsescu: „România ar face o mare greşeală să primească cetăţeni despre care habar nu are“
Fostul preşedinte Traian Băsescu a avut din nou un mesaj anti-refugiaţi. „Nu sunt un om fără suflet, îi văd şi eu cât de chinuiţi sunt, dar când eşti şef de stat în loc de inimă trebuie să ai uneori o piatră. Noi trebuie să ne menţinem propria noastră procedură. Noi nu avem de ce să primim artificial 1.700 sau 7.800 de cetăţeni despre care habar n-avem care este felul lor de a fi…”, a declarat Băsescu la Digi 24.
Premierul ungar, Viktor Orban, spunea recent într-o conferinţă comună cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, că mulţi cetăţeni ungari se tem că liderii europeni nu sunt capabili să gestioneze criza imigranţilor, care „nu este o problemă europeană, ci germană“.
Amintim că imagini şocante cu cadavrul unui băieţel sirian adus de apă pe o plajă din apropierea staţiunii turce Bodrum au fost publicate recent de presă, generând dezbateri despre criza refugiaţilor. Ambarcaţiunea cu care el şi familia sa încercau să ajungă în Grecia s-a scufundat. Fotografiile arată că „este urgent să se acţioneze“, a spus premierul francez Manuel Valls pe Twitter, vorbind în sprijinul refugiaţilor, conform AFP.
Citiţi şi: România va adăposti 7.000 de refugiaţi!?
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.