Băsescu: „Cei din cultura islamică nu vor putea să adopte cultura noastră europeană“
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit azi, din nou, despre criza refugiaţilor. Acesta susține că liderii români greșesc pentru că nu se pronunță în legătură cu acest subiect.
„Am văzut reacția doamnei Merkel, pe care o stimez în mod deosebit și am avut o relație excelentă cu domnia sa, dar nu pot să-i accept declarația, ăa primim sirienii, dar nu mai primim est-europeni. Sunt convins că s-a referit la Balcani, în general, albanezi, kosovari. Pe mine m-a surpins poziția doamnei Merkel. Foarte interesantă. Cred că noi am fost în situație mult mai rea, romii noștri erau urcați în avioane și trimiși înapoi din Franța”, a spus fostul șef al statului într-o emisiune la B1 TV.
„Unul din pilonii de stabiliatate demografică și a controlului frontierelor este acordul de la Dublin care spune că orice cetățean care intră ilegal în UE în momentul în care a fost depistat este trimis în punctul de frontieră prin care a intrat în UE și este responsabilitatea statului pe unde a intrat să îl repatrieze. Să îl ducă de unde a venit“, mai susține Băsescu.
„Fondul problemei este ciocnirea a două culturi. Niciodată cei din cultura islamică nu vor putea să adopte cultura noastră europeană”, a mai spus fostul președinte.
Ieri, cancelarul german Angela Merkel a ameninţat cu proceduri judiciare statele membre UE care încalcă acordurile cu privire la refugiaţi. Aceasta a spus că toate responsabilităţile aferente afluxului de imigranţi este necesar să fie distribuite corect între statele membre UE. De asemenea, a afirmat că Germania va avea toleranţă zero faţă de incitarea la ură şi xenofobie.
Azi, Papa Francisc a îndemnat toate comunităţile religioase din Europa să primească câte o familie de refugiaţi. Pentru a da un exemplu, două familii urmează să fie primite în zilele următoare în parohii de la Vatican, relatează Reuters. Suveranul Pontif a mai afirmat că nu este suficient să le spui „aveţi curaj, rezistaţi acolo“ sutelor de mii de oameni care fug „din calea morţii şi foametei“.
Citiţi şi:
Mesajul Papei Francisc, despre refugiaţi!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.