Politic

Barack Obama avertizează Rusia: „Asistenţa militară oferită regimului Bashar al-Assad este o eroare”

 

Președintele SUA, Barack Obama, a avertizat Rusia cu privire la asistența militară oferită regimului Bashar al-Assad. barack Obama susține că acest lucru „este o eroare” și că strategia adoptată de Vladimir Putin este „sortită eșecului”.

„Strategia Rusiei de a oferi susţinere regimului Bashar al-Assad este o eroare”, a declarat Barack Obama în carul unui eveniment desfăşurat în statul Maryland.

„Trebuie să ne asumăm şi să transmitem Rusiei că nu poate continua să ofere susţinere regimului sirian; este o strategie sortită eşecului”, a încehiat preşedintele Statelor Unite.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a confirmat că Federația Rusă a trimis echipamente militare pentru a ajuta regimului Bashar al-Assad să lupte împotriva grupării teroriste Stat Islamic.

„Contactele militare erau importante pentru evitarea incidentelor nedorite şi neintenţionate. Suntem mereu favorabili discuţiilor la nivel militar pe teme profesionale. Comandanţii noştri militari se înţeleg bine între ei. Dacă, aşa cum a spus de mai multe ori secretarul de Stat John Kerry, Statele Unite vor să blocheze aceste canale de comunicare, atunci pot face cum doresc”, a încheiat Lavrov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare