Azi se va da votul pe Strategia de Apărare!
Strategia Națională de Apărare pentru perioada 2015 — 2019 va fi dezbătută și votată de plenul Parlamentului azi, de la ora 13,00, au decis Birourile reunite ale Camerei Deputaților și Senatului. Președintele Klaus Iohannis a prezentat luni, în plenul comun al Parlamentului, Strategia Națională de Apărare.
Potrivit lui Klaus Iohannis, „o Românie puternică este aceea în care nimeni nu e mai presus de lege, iar corupția la vârf nu mai reprezintă o vulnerabilitate la adresa funcționării statului“. „Am spus la început că România își va găsi treptat acea stare în care e normal să respecți legea, în care e normal să ai un minimum de decență în politică și să faci un pas în spate atunci când afectezi imaginea propriei țări, în care e normal să separi instituțiile de persoane particulare. Indiferent cât de mult îi rezistă unii acum, suntem deja pe acest drum, iar acest moment nu va întârzia să vină. Pentru că asta își doresc oamenii de la noi și asta înseamnă să fim o țară puternică în Europa și în lume“, a spus șeful statului în plenul Parlamentului, la prezentarea Strategiei Naționale de Apărare.
Citiți și: Klaus Iohannis a prezentat Strategia Naţională de Apărare a Ţării
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.