Avertismentul dat de președintele Traian Băsescu opoziției privind moțiunea de cenzură

Președintele Traian Băsescu a declarat la finele săptămânii trecute faptul că, în cazul în care moțiunea de cenzură pe care partidele de opoziție doresc să o depună va trece, este dispus să le cedeze guvernarea. Băsescu nu s-a arătat speriat nici de intențiile opoziției de a recurge la demersuri privind suspendarea sa, declarând că se va întâmpla ca și în 2007, când la referendumul național a fost reales fără probleme. Președintele a mai spus că actuala guvernare are sprijinul Parlamentului, dar că în situația în care PSD și PNL vin cu programe mai credibile decât cel aplicat acum îi va chema să facă Guvernul dacă va trece moțiunea. În plus, șeful statului a precizat că în pofida criticilor aduse Cabinetului Boc legat de lentoarea aplicării unor măsuri anticriză, acestea și tot ceea ce a făcut actuala guvernare sunt mai bune decât propunerile liderului PSD și al celui al PNL. Vă prezentăm opiniile unor politicieni și lideri sindicali față de avertismentul dat opoziției de Traian Băsescu și față de comentariile sale pe această temă.
(C.D.)
„Opoziția nu a venit cu nici un program coerent!”
Gheorghe Ialomițianu, deputat PD-L: „Este perfect adevărat ceea ce a spus dl. președinte Băsescu. Este normal ca atunci când depui o moțiune de cenzură și ar putea cădea Guvernul, să vii cu o alternativă și să ai ce pune în loc. Până acum, însă, opoziția nu a venit cu nici un program coerent, ci doar cu soluții pe bază de… preferințe în sondaje. Măsurile economice și fiscale propuse de PSD și PNL pot agrava recesiunea și bulversa sistemul bugetar. Ar putea determina chiar necesitatea accesării unor împrumuturi și mai mari, pe care nu vom avea de unde să le restituim! În plus, opoziția nu pare a fi una unită, în contextul în care între social-democrați și liberali sunt, în ultima perioadă, tot felul de divergențe!”. (C.D.)
„Opoziția nu vrea să-și asume răspunderea guvernării!”
Attila Kovacs, președintele UDMR Brașov: „Cred că președintele României a dorit să arate că opoziția doar vorbește, dar nu face nimic practic pentru ieșirea din criză. Opoziția dorește să introducă o moțiune de cenzură, dar nu vrea să-și asume răspunderea guvernării în situația că aceasta ar trece. Cred că este vorba despre un pic de demagogie!”. (C.D.)
„Recesiunea se adâncește!”
Constantin Niță, deputat PSD: „Dl. președinte Traian Băsescu încearcă, în stilul care îl caracterizează, un nou șantaj. Se pare că domnia-sa nu înțelege că trebuie să respecte Constituția și principiile separării puterii în stat. Moțiunea de cenzură este un proces democratic și un drept al Parlamentului. Trebuie acceptat ca atare și trebuie așteptat rezultatul votului: poate trece, poate nu! În privința intrării la guvernare, această chestiune este discutabilă! Principalul partid de guvernământ și-a asumat o serie de responsabilități și trebuie să le ducă la capăt! PSD a oferit soluții pentru ieșirea din criză, dar nu s-a ținut cont de ele! Acum, se văd clar rezultatele: recesiunea se adâncește, iar în PD-L a început debandada”.
(C.D.)
„O nouă mostră de ipocrizie!”
Mihai Donțu, deputat PNL: „Este o nouă mostră de ipocrizie din partea lui Traian Băsescu. Și asta, în contextul în care situația este din ce în ce mai gravă. Să ne amintim faptul că în toamnă a refuzat să-l numească premier pe Klaus Johannis, deși acesta avea susținere majoritară în Parlament. În mod cert, președintele Băsescu va face același lucru și acum, chiar dacă 75% dintre parlamentari ar desemna un prim-ministru din opoziție!”.
(C.D.)
„Președintele Băsescu are dreptate!”
Gabriel Tița, deputat UNPR: „Consider că, în tot ceea ce a spus, președintele Băsescu are dreptate și le-a spus-o foarte bine. Nu cred opoziția își dorește să intre la guvernare în actuala situație de criză, ci doar face declarații și atacuri. Președintele a arătat că, dacă partidele de opoziție își doresc să guverneze și au soluții reale, nu doar vorbe, atunci să arate ce pot!”.
(C.D.)
„Președintele se gândește să dizolve Parlamentul!”
Ion Diniță, liderul PC Brașov: „Moțiunea de cenzură este o procedură democratică, iar președintele Băsescu nu ar trebui să se simtă lezat în nici un fel. Este un drept al Parlamentului care nu poate fi cenzurat. Dacă nu se mai respectă principiul separării puterilor într-un stat de drept, atunci se ajunge la dictatură și nu este normal. Cred că președintele Băsescu se gândește chiar să dizolve Parlamentul!”. (C.D.)
„Mi-aș dori ca afirmațiile să fie adevărate!”
Gheorghe Apostu, liderul BNS Brașov: „Personal, mi-a dori ca afirmațiile președintelui să fie adevărate! Ar fi de dorit să vină la guvernare unul din partidele de opoziție, fiindcă, oricum, mai prost decât acum nu se mai poate. Însă, am senzația că este vorba despre o glumă și că situația stă, de fapt, invers: președintele nu-și dorește acest lucru sau vrea un guvern de opoziție, cu premier PD-L. Apoi, dacă vine opoziția, în mod cert până la Crăciun vom avea și alt președinte!”.
(C.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






