Autoritățile locale din NEW YORK își trimit un reprezentant la BRAȘOV pentru a stabili o colaborare între cele două orașe
La invitația viceprimarului Costel Mihai, în perioada 30-31 august, Brașovul va fi vizitat de Joseph C. Borelli, reprezentant al Consiliului Local din New York, membru în cadrul Comisiei de Dezvoltare Economică, Sănătate, Tehnologii. Scopul acestei întâlniri este de a stabili o colaborare între municipiul Brașov și orașul New York în domeniile: administrație, economie, educație.
În acest sens, vor fi organizate trei întâlniri: la Primăria Municipiului Brașov, cu mediul de afaceri brașovean prin intermediul Camerei de Comerț și Industrie Brașov și la Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă Brașov.
„Această vizită reprezintă o continuare a demersurilor pe care le-am făcut cu ocazia delegației în New York, când am participat și la o întâlnire organizată la Academia Militară West Point (cea mai veche și prestigioasă instituție militară dintre cele cinci academii militare ale Statelor Unite). România are o colaborare foarte bună cu Statele Unite și reprezintă un partener strategic foarte important pentru SUA. În acest context, mi se pare deosebit de important să dezvoltăm aceste relații și la nivelul administrației locale, mai ales când vorbim de un oraș ca New York, poate cea mai importantă metropolă americană”, a declarat viceprimarul Costel Mihai.
New York este cel mai populat oraș al SUA, cu un număr de aproximativ 8,6 milioane de locuitori la nivelul anului 2017 și o suprafață de aproximativ 784 de km pătrați. Împreună cu zona metropolitană, orașul este cea mai mare aglomerare urbană din lume, cu o populație de aproximativ 23,8 milioane de locuitori. New York City a fost descris drept capitala culturală, financiară și media a lumii și are un impact semnificativ în domeniul comerțului, industriei spectacolului, cercetării, tehnologiei, educației, politicii, turismului și sportului. Este sediul Națiunilor Unite și este un centru important al diplomației internaționale.
Joseph C. Borelli, în anul 2016, a apărut frecvent la emisiunile naționale de televiziune, unde l-a susținut pe Donald Trump, în calitate de candidat republican la președinție.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.