Ăsta-i Guvern sau (încă) o bătaie de joc?
Cred că nici dacă își propunea cu tot dinadinsul dl. Dragnea să încurce ițele cât mai mult acolo, la Guvern, să le bulibășească în asemenea hal încât să nu mai înțeleagă nimeni nimic nu reușea atât de bine. Lecturând lista miniștrilor propuși, ai impresia că „masculul alfa” al PSD le-a scris numele pe bilețele și apoi le-a tras la sorți, pentru fiecare minister, lăsând hazardul să decidă cine ce funcție ocupă.
Vasăzică, PSD a pus așa: ministru al Educației un tip aflat în conflict cu limba română, care scrie „genunche” și spune că „unele proiecte care trebuia să intre” sau, alt exemplu, „pe niște avize, s-a întârziat niște licitații”; semn că acest individ ar trebui trimis mai întâi să repete clasa a IV-a și apoi, eventual, mai discutăm despre competențele sale.
La Cultură, propunerea este un fost director de ziar tabloid… asta, probabil, ajunge să ne dăm seama ce înțeleg prin cultură dl. Dragnea și cei din vestitul CEx al PSD.
La un minister greu, precum cel al Economiei, a fost distribuit un licențiat în… filosofie la Facultatea de Litere și Istorie din Craiova. Totuși, s-ar părea că aici dl. Dragnea a făcut o confuzie de persoană, din moment de ministrul propus a declarat că „nu sunt filosof, nu cred că astea sunt studiile pe care le-am făcut”. Acum, ori acest domn nu-și mai amintește ce școală a urmat, ori dl. Dragnea chiar a vrut să pună un filosof la Economie și a încurcat bilețelul la extragere…
La Ministerul Mediului de Afaceri, dl. Dragnea a tras bilețelul pe care scria numele unui june căruia i se pare „mișto” să facă pe fotomodelul la bustul gol și despre care Traian Băsescu a zis că era poreclit „Pițiponcul” în mediile elevante ale cluburilor de fițe din Capitală. Probabil ex-președintele a primit informații certe în acest sens de la fiica sa EBA, cunoscătoare în domeniu…
La Apărare a fost pus un domn care, întrebat ce-l recomandă pentru funcție a răspuns înțepat: „Contează să știi carte și eu cred că știu, am făcut un curs la Colegiul Național de Apărare”. Bine, cel puțin că n-a răspuns precum dl. Meleșcanu, ministru demisionar și, în același timp, ministru propus la Externe: „Mă califică faptul că sunt calificat în acest domeniu”…
Adăugați faptul că destui miniștri care și-au dat demisia din Guvernul anterior, picat prin moțiunea „PSD contra PSD” apar ca propuneri în noul Executiv, deși au ieșit rău sau foarte rău la celebra „evaluare” moșită de d-nii Dragnea și Vâlcov și avem, cred un tablou care îl face pe orice om întreg la cap să se întrebe dacă ăsta e într-adevăr Guvern sau mai degrabă o nouă bătaie de joc, voluntară sau nu, pusă la cale în laboratoarele „intelighenției” social-democrate…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.