Aristotel Cancescu este criticat de la „centru”

Publicarea unor sondaje de opinie, potrivit carora raportul de forte din Alianta D.A. s-ar fi inversat in ultimele saptamani in favoarea democratilor, au determinat iesirea la rampa a unor membri marcanti ai PNL, care au avut o atitudini conflictuale fata de partenerii de guvernare.
Expertul parlamentar al grupului PNL din Senat, Andrei Vocila, a transmis ieri, intr-un comunicat de presa, ca „desi Alianta D.A. a constituit inca de la formare unul din cei doi poli fundamentali ai optiunilor politice, cooperarea dintre cele doua partide nu a fost intotdeauna fluenta, fiind chiar adesea marcata de animozitati intre lideri”. Aratand ca voci din PNL au solicitat organizarea unui Congres cu scopul schimbarii conducerii partidului, expertul parlamentar a mentionat ca aceia care prin declaratii au periclitat armonizarea in Alianta PNL-PD „fie se afla intr-un con de umbra, fie capitalul lor de imagine suporta imbunatatiri”.
In acest context, Vocila a mentionat ca acest climat tensionat s-a reflectat si la nivel local, „unde liderul PNL Brasov nu a demonstrat o abilitate deosebita nici in optimizarea relatiilor cu ceilalti membri ai coalitiei, nici in instaurarea unui consens durabil in propriul partid, iar neglijarea sistematica a acestei responsabilitati asociata cu functia domniei sale va conduce la reactii din partea altor membri ai PNL Brasov”.
Incercarile de a-l contacta telefonic pe liderul PNL Brasov, Aristotel Cancescu, pentru a comenta afirmatiile expertului parlamentar au esuat, surse din Consiliul Judetean informandu-ne ca este plecat din tara.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




