Apel către parlamentarii PD-L

Liberalul Puchianu le cere să nu accepte măsurile anticriză promovate de Guvern
Președintele Organizației Municipale a PNL Brașov, Dumitru Puchianu, a ținut ieri, într-o conferință de presă, să facă un apel la parlamentarii filialei democrat-liberale să nu voteze în favoarea pachetului de măsuri anticriză pentru care actualul Guvern dorește să-și asume răspunderea. „Ar trebui să se gândească înainte de a vota la faptul că sărăcia s-a instalat deja în România și că aprobând măsuri care lovesc în pensionari, salariați cu venituri mici, precum și în familiile cu copii mici vor provoca un haos. Sute de mii, dacă nu milioane de români vor fi condamnați la sărăcie lucie și vor trebui să lupte să supraviețuiască”, a mai spus Puchianu. El a apreciat că în situația de față apartenența politică ar trebui să nu aibă nici un fel de legătură cu opțiunile și votul parlamentarilor. (C.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




